cri, cri, cri/toamna gri
vai, dar cum coboara toamna deja peste cetatea noastra. prin praf si zabuseala. se apropie transpirand dinspre basarabia, trece ca gandul pe langa stadionul national si se propteste oftand in fiecare din copacii de pe baba novac. se cheama miopie. si cred ca are si ceva probleme cu atentia distributiva. se odihneste putin nedumerita in iarba galbejita din intersectia cu mihai bravu si apoi o ia in sus vitejeste spre muncii, ca la ea acasa. face stanga innebunita, pe calarasilor fara sa semnalizeze. se arunca inainte si se tine de un tramvai ca un copilas inconstient. dupa care se sterge putin la ochi cu o batista mare, brodata cu “toate pasarile pe limba ei piere” (pe limba cui?). da buzna in ditamai piata unirii si se invarte putin in cerc pana vede fantanile si copacii. marcheaza teritoriul si, linistita, o ia agale pe dambovita in sus si ramane in cumpana la pod, la schitu magureanu. se uita urat la casa poporului, dupa care simte miros de frunza verde si se infige direct in cismigiu. pana vine iarna (daca mai vine, ca in ultima vreme stramba din nas), n-o mai da nici dracu afara de acolo. sa vezi ce frunzaraie o sa faca pe jos, in fata la primarie.