Friendly Frog

afara sunt niste nori roz.
a se consuma numai cu acest mosulica:

stiu ca o sa sariti pe mine dupa ce cititi urmatoarea fraza, dar…zau ca nu e chiar asa nashpa sa mergi la andreea marin daca visul tau e doar sa o intalnesti pe corina chiriac sau pe george mihaita. nu e intrare cu bocancii in sufletul omului, asa cum se intampla de obicei la ea in emisiune. problema e ca emisiunea nu va fi doar despre acest eveniment, asa ca va trebui sa le suporti si pe celelalte. totusi, pe aceasta cale vreau sa afle niste posibili “complici, nu-i asa?” doua mici dorinte (chiar daca pentru asta va trebui sa plangem in direct la “surprize, surprize” suntem dispuse la sacrificii): ana vrea sa vada din nou “Sandy Belle” iar eu “Timon si Pumbaa” (varinata pentru televiziune, dublata foarte misto de actori romani). nici nu cerem prea mult, asa-i?
so, daca are cineva vreo pila la TVR si ne poate ajuta si pe noi (am aflat ca e mai plauzibil sa se redifuzeze niste desene animate decat sa iasa vreun DVD din TVR ), va vom ramane vesnic recunoscatoare si va asteptam la urmatoarea noastra emisiune cu si mai multe surprize, surprize.

fiind noi in drum spre aeroport (tu zi eirport) numa ce ne oprim la un semafor la universitate zicand de bine si frumos despre un z3 proptit din frane nitzelus mai in fata. si cum la semafor stateam ce stateam, ce ne trezim, auzi, ca face domnu din micutzul bolid si anume ca se da jos din masina. noi incepem sa zbieram: ia uite la el, meseriashu, se da mare la stop. si ca se da jos la stop nu e nimica, ca se intinde de sale mai sa se rupa iarasi nu e nimica, da cand i-am vazut fata schimonosita de durere de spate, mai-mai sa dea in plans, A, un nene din tribul lui M, nu s-a mai putut abtine si i-a zis flushturatic de dupa siguranta geamului inchis: pai bine nene, te pune dracu sa te cocosezi in z3 in loc sa iti iei o masina ca lumea? la care io sar sa-l apar: lasa-l ma saracu c-o fi venind de departe, tocmai din berceni. s-a facut verde. semaforu, nu omu. omu in schimb, indurerat vizibil, s-a poticnit inapoi in trotineta lui. am plecat si de atunci n-am mai auzit nimica-nimicuta de el. acuma ma mustra constiinta ca are bunica-mea o perna electrica pe care nu o mai foloseste ca incepuse sa o curenteze rau.

din neguri ale timpului oamenii au impartit oamenii in categorii. etete si io.
voala categoriile nominalizate:
everything is wrong: una dintre cele mai dezesperante categorii de oameni.
everything else is wrong: nimic nu se compara cu umflatura de pe ego-ul acestora.
nothing is wrong: nimic nu-i poate scoate din ale lor.
what’s wrong?: oameni naivi, plini de bunatate dar care nu observa detaliile.
am I wrong?: oameni introspectivi care au nevoie de sprijin din partea celorlalti. fiinteaza numai in simbioza cu cei care ii confirma si ii completeaza, adicatelea categoria yes, you are.
everywrong is thing: oameni putin sariti de pe fix, zarghiti, most likely sa aiba sclipiri de geniu sau sa fie copywriteri pe undeva.
peste toate pluteste categoria I am not sorry, categorie care s-a desprins cumva dintre celelalte de-a lungul timpului, a iesit putin din tiparele obisnuite si a devenit o lume de sine statatoare. ramane totusi una din categoriile de oameni cel mai des intalnita si datorita faptului ca ofera un confort psihic nemaintalnit in evolutia umana inainte.
mai ramane o categorie aparte: everything is right. care se confunda de cele mai multe ori cu nothing is wrong. desi unii dintre noi cu oareshce logica in posesie ar putea avea ceva de comentat va confirm ca cele doua categorii nu se suprapun si nici macar nu se intersecteaza. everything is right sunt oameni care stiu sa se bucure si atunci cand primesc cadou o balega si se duc sa caute calul. sunt un fel de whiter side of the dark. ca o curiozitate, cei mai multi par prostuti in ochii celorlalti.
in fine, cam astia suntem toti. daca mai apar, va tin la curent.

o mica faza dintr-un film, alibiul se cheama, care mi-a provocat doo hohote cvasi-incontrolabile de ras. doo, unul dupa altul.
intr-un magazin de arme intra un tip cam aiurit, pierdut si foarte stresat si ii zice vanzatorului:
- hi, I want a piece!
la care vanzatorul, consternat, asteptand continuarea si aratand pe fata-i un dispret marinimos fata de interlocutor:
- a piece of what, man?

in preerie, iepurii, harciogii, popandaii, nevastuicile, vulpile si dihorii, prepelitele si potarnichile, ulii si cucuvelele s-au trezit. se spala pe ochi, care au apa calda. care nu, nu. se intind, casca si in sictir cuvanta ca pentru suprasine: bagami-ash… inca o zi de munca.
se uita cu ochi lungi si tristi la cofimeicarele goale. iepurii se invioreaza cate doi dupa care se spala pe dinti. harciogii isi masoara minutios falcile in oglinda calculand la sutime cantitatea de graunte pe care o vor indesa. popandaii nu dau nici un semn. nevastuicile, vulpile si dihorii exerseaza cu un maestru, tehnici de contorsionare pe tema cum sa treci printr-un gard fara sa lasi prea multi purici. prepelitele pun in scena o piesa, puiul cica, zburatacindu-se una la alta si certandu-se pe replicile din scenariu. potarnichile fug in toate partile. dupa care se opresc si fug iar in toate partile. dupa care se opresc si fug iar… in fine v-ati prins. doi ulii stau pe o craca uscata si se uita voyeuristi si curiosi intr-o vizuina. cucuvelele au adormit inapoi. plictiseala maaaare in preeria asta…

sa va mai spun una cu hipopotamu’. intr-o zi, calda si ploioasa in acelasi timp, insorita si noroasa, moshcaita si nervoasa, nici prea fada, nici prea grasa, nici prea aspra, nici prea flasca…
da’ mai da’l dracului de hipopotam, no offense.
daca stai sa te gandesti bine, si stai cateodata, dupa cum ii e pofta fiecaruia: unii pe buda cu o privire fixa, incrancenata, altii in autobuz cu cate o buza mai labartata peste cealalta, altii la stop incercand sa scape cu disperare de o materie gelatinoasa nedefinita care le obtureaza fosele nazale, unii la coada la casieria din superhypermegamarchet, uluiti de muntele ce se ridica amenintator din carucior si, in fine, altii, pe care pur si simplu ii pierzi pe drum din conversatie tocmai in momentul in care zici ca ai pus punctul pe i, ei bine, dupa cum spuneam, daca stai sa te gandesti bine, pana la urma… asta e!
noapte buna, va rog!

charcuterie, boulangerie, parfumerie, patisserie, literie, mezelrie, otelrie, magarie, orangerie, chansonerie, baterie, palarie, policerie,
c’est quelque chose, non?

tabac? merci
en fin… vous comprenez…

pe jos, am descoperit fix o cutie goala de bere si sapte muci de tigari aruncati alandala. restul? la cosul de gunoi, dom’le, de parca le-ar fi aruncat direct acolo. tz, tz, tz. si noi stim doar ca asa ceva e imposibil. mai scuipi o guma, te mai faci ca ti-a cazut servetelu’ si ca n’ai vazut, mai imprastii o coaja de samanta ca ie biodegradabila. traditionale. da’ ei, nimica.
ouai, madam, da si mie doo fleici d’astea la foietaj, da fai, la foietaj. la paquet, madame, la paquet, nu asa, ca doar nu umblu pa strada cu ele’n mana. aaasa, vezi ca stii si romana la nevoie? hoo, ca’ti dau si banii. na. orvoar draga.
francejii astia…

fiecare om are un tinghi-blinghi inside. ca un fel de arcushor. ca o lamela metalica. ei bine, acest tinghi-blinghi vibreaza. vibreaza de cate ori te intalnesti cu cineva care iti place. vibreaza cand auzi ceva frumos la radio. cand iti gadila placut in ureche. vibreaza de cate ori ti se intampla ceva bun. ca o amandina, de exemplu. sau o cafea fierbinte bauta langa un prieten. sau o dimineata cu galben de frunza brumata.
dupa cum probabil stiti, acest tinghi-blinghi nu este indestructibil. functioneaza ca un metal si cel mai tare reactioneaza la oamenii din jur. cand e de bine, se incalzeste si vibreaza. cand e de rau, se raceste. daca diferenta este mare de fiecare data si se repeta de prea multe ori, atunci tinghi-blinghi-ul cedeaza si se rupe.
si pe urma poti sa-l zgandari cat vrei, ca el nu mai vibreaza.
trebuie musaisineaparat apoi, sa iti cresti un tinghi-blinghi nou. care nu va mai semana cu cel de dinainte. si nici nu il va inlocui. cert este ca si acesta are mari sanse sa se rupa. cel mai fericit va fi cel care reuseste sa isi creasca de fiecare data un tinghi-blinghi nou.
in nici un caz nu trebuie sa ramai cu tinghi-blinghi-ul bleg sau rupt. in ciuda dracilor si a parului alb ce rezulta.
aha… si inca ceva, incercati sa aveti grija de tinghi-blinghi-uri. sunt greu de crescut si foarte sensibile.

sau despre cum ajunge sa te fascineze o voce

don’t mind orchestratia desueta si tema un pic cheesy.
duet deci, ea, plangacioasa mica, el, barbat fatal si hoinar. vocea lui e normala, egala, controlata, linistitoare, sigura.
vocea ei in schimb face toata diferenta. e suparacioasa, disperata (aproape exagerat de disperata dar asta scoate extraordinarul din banal), plangacioasa, razgaiata si copilaroasa. si asta aproape fara cuvinte.
doar lailalauri, dar in lailalauri sta tot cantecul. in lailalaurile ei
she breaks my heart

ecoutez: