Friendly Frog

Dupa cum am prromis, iata, defileaza prrima noastrra monstrra de tricou. Stilul anilorr 70, cu trrasaturi moderrne… hm.. un minunat bumbac 100%, tesut foarrte fin, culoarre burgundy, voala, aaa… cu gulerr intarrit carre isi mentine silueta chiarr si dupa spalarri rrepetate, biensiurr. Foarrte rracorreux… vine si se aseaza foarrte bine atat pe doamne si domnisoarre cat si pe domni. O culoare indrrazneata si puterrnica, plina de perrsonalitate… Aplauze, va rrog. Aveti aici si detalii in carre sa admirrati calitatea tesaturrii si a cusaturrilor. Alphonse…, Alphonse… stai jos, cherri, ca nu se vede la publicul cititorr. Asa… trre jantil, merrci.

Ce vremuri frumoase erau pe cand eram la gradinita (acum vreo douazeci si ceva de ani, phiuuu, ce batran sunt) cand ma invata doamna, de fapt tovarasa educatoare, sa lucrez la gherghef. Nu prea aveau alte jucarii si venea ora de lucru manual si faceam covorase de 10 cm pe zece. Cu totii. Baieti si fete. Ehe… meseria e bratara de aur :).

Cine ar fi crezut ca voi ajunge vreodata sa lucrez intr-un domeniu asemanator? Si culmea, cu masinariile care exista in ziua de azi, ucenicia pe care am facut-o la gradinita e de ajuns :). Totul pe computer si apoi in masina de brodat care isi vede singura de treaba. Si ce treaba!

Sunt unul din cei care urasc sa mearga la cumparaturi :). Sunt unul din cei care ar vrea sa intre pe internet, sa comande si apoi sa-i vina acasa tricoul personalizat cu vaca zburand pe deasupra campiei verzi. Sunt unul care cauta din cand in cand un tricou dragutz, de calitate, care sa nu ma stranga la baza gatului sau sa mi se ridice peste buric cand ma tin de bara in autobuz (daca as fi fata, as renunta la ultima propozitie :)) ) si care sa ma ajute sa respir pe canicula.

Pana vom avea site-ul gata vom pune din cand in cand cate o poza din tricourile pe care deja le avem disponibile si care corespund criteriilor de mai sus. Daca mai apar si altele, criterii adica, cu atat mai bine. Cel putin deocamdata… I am happy: imi aleg tricoul, il pun la brodat si il port whenever I feel like green :)). Va urma…

Sa vorbesti despre tricouri este banal. Cine nu are un tricou in casa ? Cine nu a cumparat vreodata un tricou sa-l poarte sau sa-l faca cadou? Tricoul poate fi absolut orice, de la imbracaminte de fitze cu care sa atragi atentia pana la pijama sau « costumatie » cu care sa mergi la munca.
Dar daca vrei thrill si aventura la tricouri gasesti pe You Tube si clipuri in care, e drept nu ti se face pielea gaina, dar macar vezi ceva aiurea.
Ca de exemplu un nene, care, probabil se plictisea destul de tare acasa, a imbracat nu mai putin de 155 de tricouri, in patru ore, cantaring ele vreo 50 de kilograme. A fost greu, a fost usor? Nu imi dau seama dar efectul a fost destul de comic. Nu razi in hohote dar macar iti mai trece din plictiseala. Si in plus, omul a facut-o intr-un cadru organizat, adica a participat la nu stiu ce doborare de record.
Partea buna este ca pe You Tube inveti si cum se impaturesc tricouri, lucru care pentru mine, recunosc, exercita o fascinatie constanta. Indemanarea mea in a impaturi tricouri zace intr-un colt debusolata. Dar totul se rezolva cu putin exercitiu si eventual cu niste cartoane lipite intre ele.
Prin urmare tricoul nu mai e un star care sa provoace uimire, consternare sau chiar indignare asa cum obisnuia acum vreo 50 de ani. Dupa ce a fost rebel multa vreme, a intrat in umbra pana l-au revitalizat rocker-ii si a ajuns in prim plan din nou, ba chiar si in bancuri (vezi celebrul banc cu tricoul Metallica).
Dar azi, daca nu ai un tricou in casa, ajungi surprins la concluzia ca nu ai cu ce sa te imbraci.

Sa fie de la globalizare?

Se pare ca tricoul subtire de bumbac era la origine lenjerie de corp fara de manecutele ce aveau sa-l faca celebru. Purtat pe sub uniforma, in special de marina engleza, el facea viata usoara tuturor la bord in vremuri incinse.
Legenda spune ca, intr-o zi cu soare, regina Victoria a facut o vizita pe un mare vas de razboi prilej cu care simturile Mariei Sale au fost oripilate, efectiv, de vederea subsuorilor paroase ale oamenilor marii. Prin urmare s-a hotarat ca tricourilor sa le creasca manecute scurte, faza cu rasul la sub brat nefiind inventata inca la acea vreme. Se mergea pe principiul: “Ceea ce nu se vede, nu exista”.
La americani era exact invers: Ceea ce nu exista, nu se vede… in schimb se simte de la o posta. Soldatii americani purtau numai lana (negrii aia saracii degeaba cultivau bumbac), in conditiile in care, toata lumea stie… vara nu-i ca iarna, nu-i asa? Pana in timpul primului razboi mondial cand soldatii americani s-au amestecat in valtoarea razboiului cu soldatii francezi care purtau bumbac sau chiar matase pe sub si cu soldatii englezi care aveau tricourile cu manecute…
Asa ca la sfarsitul razboiului, s-au intors acasa mai curati, mai uscati si simtindu-se mult mai bine. Cei care au mai apucat.
Surpriza mare este ca in sotzietatea americana, cu printzipuri, pudibonderii si conservatorism in exces se trezesc 3 cetateni sa isi poarte lenjeria, respectiv tricourile, la vedere cu nesimtire (asa, cam in stilul lui Superman). Pe cei trei ii cunoaste o lume intreaga, intr-atata s-au facut de ras: John Wayne, Marlon Brando si nebunaticul de James Dean.
Nu a durat mult si diversi alti cetateni si-au dat seama ca pe tricouri se poate desena si chiar scrie. Mesaje. Si uite asa au aparut tricourile publicitare, corporate si flower-power.
Pana in ziua de azi s-au diversificat, ne-au invadat, si traiesc happily ever after in aproape orice garderoba a tanarului si nu numai, care vrea sa fie trendy.

S-am incalecat pe-o sa…