Friendly Frog

nu se termina bine alegerile ca intervine plictiseala, apare eroziunea partidelor si liderilor de la putere. bine, la noi se pare ca se poarta si eroziunea in opozitie dar asta e meritul prostanacului si n-ai ce-i face. ori ca fac legi, ori ca desfac, ori ca fac reforma si se lauda pe la cine stie ce sindrofie, eroziunea, perfida, le scade procentajul in sondaje.
si atunci ce faci? iei personajul de om politic si il modelezi incet in domnitorul roman. bland dar aprig. hahaitor dar degraba varsatoriu de sange. drept dar cu probleme la coloana. o parodie a acestui mit este patronul stelei. o incercare castigatoare este nimeni altul decat presedintele romaniei. combinatia letala de vlad tepes, stefan cel mare, mihai viteazu si… nu. dimitrie cantemir nu. poate un pic de alexandru cel bun atunci cand se emotioneaza pe la cele conferinte de presa (a mai existat un personaj de genul acesta in politichia romaneasca destul de recent: emil “alexandru ioan cuza” constantinescu).
dupa care e simplu. ai personajul gata creat. pai hai sa-l punem intr-o situatie, sa vaza poporul ce bine functioneaza el. si uite asa se foloseste alt mit. mitul inamicului comun. trebuie sa ne unim sa-l batem de-i suna apa in cap. cum ne unim? pai ii dam lui, conducatorului, (oricare ar fi el indeajuns de destept si de machiavelic sa se foloseasca de asemenea manevre) voturile. si el se bate cu inamicul, eroic, procentul creste. n-avem inamic? nu-i nimic, cream unul. ia sa vedem… coruptia, teroristii rapitori, zapada… totul e sa ai echipa buna.
care e planul B, cand pe politician l-a luat la ochi multimea? pai aici se foloseste senzorialul: atunci cand iti bate o luminita in ochi, ea poate fi combatuta cu o luminita si mai mare care iti bate tot in ochi.
uite asa trece vara si se scrie istoria. dar macar ai o ocupatiune mintala.

astazi: ion iliescu si sorin oprescu. ion iliescu se duce la news fm. isi face mendrele. o ora. vorbeste discutii politice cu realizatoarea. la sfarsit, femeia, hotarata, preia conducerea si il invita pe babalac la dans. totul se da pe antena trei. ca trebuiau si imagini ca la radio nu se vede dansu. iliescu zambeste. zambesc si eu. n-ai ce face, scena este de o dulcegarie induiosatoare. ilievici termina triumfator cum ca pe vremuri el si nevasta-sa erau cunoscuti ca buni dansatori.

oprescu da sa candideze la decania facultatii de medicina. hopa, mai e si altii la rand. pac dosarul, pac scrisorica. oprescu renunta sa mai candideze. pac emisiunica la realitatea ca sa vorbeasca de sistemul medical romanesc.

e bune televiziunile astea. ca persoana publica care (ahhhh) umbla dupa demnitaturi si deci voturi, nu sti niciodata cand iti trebuie o spalatura in ochii citizenilor.

frumos este sa te mictionezi in piata consitutiei pe discursul lui basescu? ajuta la prostata. s-a intamplat intr-o buda de plastic langa ministerul ala cu mediul si cu viciile lui. priceless!

mai sa fie, n-am fost la vot. o asemenea declaratie, din partea unui om care crede cat de cat in cetate, este cel putin nelalocul ei. cu atat mai mult cu cat poate atrage nemultumirea celor din aceeasi tagma dar care si-au exprimat optiunea. in fine, cel putin deocamdata, votul nostru…, votul meu, gratie fluturelui, este exprimat in pagina din dreapta. aia cu tricourile cu politicieni. am ajuns deci sa ma intreb cat de iluzorie este stampila ce o pun pe o lista sau pe alta. ba chiar de-ar fi pe un nume sau pe altul. oare de ce suntem impregnati cu modele de politicieni care la noi nu pot exista? de ce, in schemele noastre mentale, cetatea e asa cum au vazut-o diversi utopisti?
mi-aduc aminte de un amic din liceu cu care stateam linistit la o bere, catre sfarsitul postului pastelui, chiulind de la vreo ora de biologie. la un moment dat, isi lasa paharul jos, alb la fata, si cuvanta: sa-mi b… p…! am uitat sa ma spovedesc.
ba, adica? vorba lu nenea exarhu. adica de ce votez? pentru ce? si mai ales, nene iancule, eu cu cine…, ma-ntelegi? doar dedrag si de formafaracontinut?
io zic ca nu merita.

mai, baiatule da’ cat ai albit…
eu pe tine te inteleg. ai fost de mult un preferat al meu, de pe vremea cand scriai in dilema si cand te certai, tu civilizat, cu ponta, el badaran, la televizor. ne scriai frumos si dulce, noua si domnului vacaroiu, de la bruxelles. suficient, ironic si cateodata intepat. inca de pe vremea aceea eu nu intelegeam ce cauti in politica. nici acum nu mi s-a luminat inca aceasta problema. dar in fine, fiecare om are dreptul sa spere ca e mai bun.
una peste alta, ce voiam sa-ti zic, ca vad ca ma iau cu vorba si pe urma uit. eu zic, mai domnule, ca vorba asta a ta cu “nu se va intampla prea curand”, cu care ai intrat din nou in gura cainelui de paza al societatii, era de fapt o ironie fina pentru cei care te comenteaza pe la spate si pe fata. eu mai zic ca era si o autoironie. at the same time. dar, mai draga cioro, tu, carele de atata amar de vreme te plimbi prin spatiul public, auzi, vezi si raspunzi altora ca tine, (ia sa vezi catamai anacolutu’ iese :D) nu ti-a fost clar ca nu se poarta ironiile fine? sau ca, daca te inteapa la inima sa le folosesti, trebuie sa fii macar mai explicit?

mda… se pare ca nu ti-a fost clar. asta e. toti suntem oameni. mai putin base, care e supraom (ha, ha). mai tii minte cum a fost faza cu supraoamenii?
nu iti zic sa pleci in secunda doi. dar nu iti zic nici sa ramai prea mult. un pic de cenusa in cap face bine la pr. mai ales in spatiul public.

si pentru ca si lui M. ii place de tine, nu imi ramane decat sa iti urez deci, un italienesc si prietenesc “in bocca al lupo”. chiar daca, se pare, te afli deja acolo.

noua noastra pagina si implicit noul nostru tricou nu este pentru cei foarte rusinosi. nu este recomandat nici macar celor sub 18 ani. este o declaratie care reprezinta parerea a, zice-se din sondaje, peste 50% din populatia tarisoarei noastre dragi. care de la 48 incoace… bla, bla, bla… stiti voi
dedicam acest tricou politicienilor care ne conduc cu mandrie si detasare cetateneasca de ceva vreme incoace si care au miscat totusi cate ceva la constrangerea civilizatiilor vestice dar numai in felul in care au stiut ei.

pentru ei, la gramada, aici.

(a se citi cu ritmu’ si intonatia lui marin moraru povestindu-i bicicleta galbena lui toma caragiu)
sta omul linistit la tv. se uita cu ochi blegi si lungi la domnu’ ministru de justitie si ii asculta vocea miorlaitoare care-i pleoscaie urat in ureche. de dinspatele ochelarilor probabilscumpi, rasare sfichiuitoare privirea la fel de ascutita ca si vocea domnului ministru. privirea domnului ministru, evident. atintita asupra doamnei moderatoare care clipocea din cand in cand sexy din ochi in timp ce se presupunea ca intreba incomod pe domnu’ ministru ce-i cu filmu’ si ce are de facut. el, domnul ministru’ al justitiei romanesti, venit dinspre codrii pacificatori si plin de pasareturi sadoveniene, nu are nimic de facut. el nu se poate pronunta in aceasta judecata la tv. el, in schimb… si ochii incep sa-mi pice in gura… e foarte curios si chiar amenintator despre cum si de ce a ajuns filmul la tv.
devine atat de amenintator incat risc sa adorm. adorm si ma trezesc rapid ca sa vad genericul de la fata in fata. fata in fata cu doamna moderatoare cu ochi sexy batand a inchizitie pe bietu’ domn ministru al justitiei.
si-acuma ce ar fi trebuit sa fac? sa fiu activ si sa imi dau cu parerea. poate ca ar fi trebuit sa trimit un sms. poate ieseam la o cafea cu doamna moderatoare.

oare cum or fi oamenii astia politici, in viata lor de cu seara? cum sunt ei in pat cu nevestele, cu amantele? mai sunt la fel de batzosi :D? le tin discursuri in timp ce? se aseaza pe scaun sa se auda mai bine in piata universitatii? cand se spala pe dinti, stau cu cravata la gat? isi pun pijamaua calcata la dunga, cu papillon sau se urca in pat in chiloti si in tricou? daca vin noaptea tarziu acasa, dupa vreo sedinta de vorbarie goala, mai fac dus daca sunt obositi? oare in lift, singuri, se scobesc in nas? sau la stop, in masina?
si de dimineata, cand isi ung felia de paine cu unt, penelistii o ung mai bine decat pesedistii sau pedistii? cum injura ei cand le scapa felia pe jos si nu ii aude nici un jurnalist? inainte sa plece de acasa, se duc la baie? si dupa ce se duc, se spala si pe maini? cand calca intr-un rahat de caine, se gandesc ei ca sunt norocosi sau ghinionisti? oare cand se cearta cu nevestele, baga cate un discurs de juma’ de ora? si spun “iarta-ma” la fel ca oricare dintre noi?
cand mananca, le mai scapa firimituri din gura? sau scuipat cand se incing in discutii? de cate ori gresesc cand isi baga parola la email? cati din ei stiu ce e ala email?
cand fac gafe, le poti vedea mutra spasita? cum e cand se gudura unul pe langa altul? cum arata un politician umilit? sau unul mahmur? sau pe unul pe care il doare capul, sau piciorul? sau unul surprins pe buda?

il asculta lumea pe bush cand spune prin gurita lui numai tampenii? de ce nu se ingrijoreaza nimeni cand se vede de la o posta ca nu da un shit pe nimeni si nimic? Ei lasa-l, dom’le, acolo, sa fie el jandarmul universal. jandarmul vandammeial. maine-poimaine auzi ca incepe sa caute lebensraum.
are si el nevoie de petrol, saracu… ca noi toti. chiar daca e cam badaran. noroc ca il mai trage de maneca cine l-a pus in fonctie.
si una peste alta ne face baza americana la kogalniceanu. kogalniceanu ce-o fi zicand?

na, ca dupa marele post de ieri, de ushuiala a conducatorilor nostri dragi, se dovedeste ca omul este mai mult decat o trestie ganditoare, este chiar un ghem de contradictii. asa cum spunea nemuritorul… gambetta.
azi nu m-am putut abtine sa nu fiu sperantios. nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca better days are coming. in ciuda faptului ca sunt multe porcine prin parlament, guvern si alte institutii care iau decizii pentru noi. sau pentru ei. ma rog.
better days. fiecare cadem in astfel de zile… totul merge bine de dimineata, racoare, lumina cruda, oameni veseli pe strada, mai putin dangerous driving pe sosea. fotoshopu’ se descalceste incet-incet. oamenii raspund la telefon. ti se spune buna ziua pe scara. culmea: raspunzi. cutia de scrisori abia montata e la locul ei. un pic de relaxare si iti spui ca it can’t get better than this. tocmai asta e: cand iti merge rau, spui intotdeauna ca vor veni si zile mai bune. cand iti merge bine, nu te mai gandesti. gresit.
uite ca economia duduie. hi, hi, hi. am intrat in nato si in ue. politicii nostri o ard inainte cum stiu.
si ma gandesc ca it’s ok. numai saracu tariceanu cica nu face audienta ca nu stie sa-l foloseasca pe “pe care”. conform analizei prutiene.
so what. taricene. it’s gonna get better. chiar daca se lasa cu motiune.
life is good!