Friendly Frog

din replicile micului nostru viitor inginer:
- hei, Mihai!
- da, ce vrei?
- vreau sa te inteleg.

piticot de numai “tei” ani care vrea sa faca numai ce vrea el:
- daca vreau io, asa vreau io.
- eee, nu se poate sa faci numai ce vrei tu. Si, de fapt, cine esti tu?
- eu? domnu’ inginer!

daca stai sa te uiti prea mult la anatomia lui grey, ceea ce am si facut, ti se infasoara rapid politicalicorectnesu prin vine si iti vine sa imbratisezi. nu ma refer si la momente pline de simtaminte bahice, cand ori cu bucuria in glas, ori cu lacrimi in ochi il iei pe comesean in brate si il strangi ca pe fratele tau plecat de multa vreme in germania care s-a intors de pasti la volanul unui volsvagan prafuit si trecut bine de doo sute de mii de kilometri. ei bine, cu politicalicorectnesu in vine, pardon, in vene, iata ca in afara de oamenii astia din jurul tau pe care il mai sufoci mozolit din cand in cand, parca iti vine sa iesi pe strada si sa il iei in brate pe primul venit. ba chiar mai mult decat atat, iti vine brusc sa te gandesti la diversi oameni pe care i-ai urat si cu care te-ai certat de-a lungul timpului si sa ii iei si pe ei in brate. sa-i strangi bine, sa-i bati pe spate si sa le zici fratioare. sau surioara, dupa caz.

ajungi care este sa-i intelegi pe toti. m-ai ironizat de fata cu colegii, m-ai facut de cacao in fata sefului, m-ai inselat, m-ai dat afara, mi-ai furat banii? nu-i nimic. te inteleg. e normal sa fie asa. si eu as fi facut la fel in locul tau.
adicatelea e normal sa te comporti ca un dobitoc inrait, supercompetitiv, superindividualist, superegoist care calca pe toti si pe toate. da, dar dupaia e musai sa te iei in brate cu enemicul. ca asa e corect. si la urma urmei nici un dracu nu e chiar atat de negru. ai rabdare, sa ii explorezi si partea umana!
no hard feelings, da? te-am f…ut! dar asa e in viata. vino sa te pup!

pe undeva, schopenhauer zicea ca totul e o iluzie. barbati, ce-i mai jos, venind din partea unor oameni care pareau sa gandesca (cate unul mai misogin pe alocuri), va va ajuta sa nu exagerati de vealantains dei, hehe:

anatole france: iubirea traieste din dorinta si se hraneste cu minciuni.
shakespeare: ce este omul, cand folosinta timpului sau, sunt numai somn si mancare? o vita si nimic mai mult!
lion feuchtwanger: trebuie sa te pricepi sa fii cand zeu, cand porc, dar totdeauna cu gratie.
schopenhauer: scopul unic, adevarat, scopul real al oricarei uniri din dragoste este procreatia, nasterea unui copil, cu toate ca indragostitii nici nu viseaza cat de tradatoare este natura ei, aruncand peste actul propriu-zis cel mai stralucitor val.
ambrose bierce: dragoste. o nebunie temporara vindecabila prin casatorie sau prin indepartarea pacientului de influentele care au provocat tulburarea.
anonim: fiecare iubire are un balcon ca romeo si julieta, pe care mai tarziu se intind rufe.
andre roussin: dragostea nu inseamna sa visezi la omul iubit. dragostea inseamna sa stii, de exemplu, ca ii plac morcovii si nu-i place fasolea.
norman mailer: nu poti sa cunosti o femeie pana nu o intalnesti la tribunal.
socrate: sfatul meu este sa te casatoresti. daca vei avea o nevasta buna, vei fi fericit; daca nu, vei deveni filosof.
georges bernanos: orice optimist nu e decat un prost fericit. desigur, pesimistul e doar prost.
jerry seinfeld: spun unii ca e mai bine sa faci dragoste decat razboi, dar daca aveti chef de amandoua, casatoriti-va.
emil cioran: iubirea este o fuga de adevar. si iubim cu adevarat numai cand nu vrem adevarul.

si la final, ca sa nu fim prea sumbri (ras diabolic), o mica dedicatie:

de ce invata studentii la facultatile de comunicare si jurnalism despre obiectivitatea presei? se bate moneda patru ani de zile. se modeleaza caractere si se imprima scheme mentale asa cum se pirograveaza pe lemn. adolescentul abia iesit din liceu, cu ganduri mari, se arunca si invata niste lucruri care fie nu-i trebuie, fie ii dauneaza. oricum deziluzia face parte din viata fiecaruia ca sa mai fie nevoie sa te forteze cineva sa te deziluzionezi in plus.
mie, la o vreme imi placea cum isi facea realitatea emisiunile. intrebari pertinente, deschise, care incercau sa acopere intreg subiectul si chiar sa descopere ceea ce era ascuns. imi placea si de turcescu, in ciuda stilului un pic prea ratingist. imi placeau aproape toti, fara sa discut aici de alegerea subiectelor, pentru ca la inceput, reuseau sa pastreze toti un aer profesionalist. se straduiau sa fie impartiali. aratau a cnn-isti, chiar daca nici ei nu sunt usa de biserica.
de la un moment insa, ilustrat de mirobolantul caz orban, cineva a asmutit cainele de paza al societatii. si acesta continua sa latre prin gard, aratandu-si coltii. desi nu imi place de orban, felul in care turcescu era atat de indarjit mi s-a parut deplasat. si pe modelul lui am vazut incercari mai proaste cam pe la toate talk-show-rile lor. si mi se pare ca s-au si prostit la intrebari. de ce un jurnalist ca stelian tanase pune intrebari in care sugereaza si un raspuns? de ce 70% din intrebarile din shouri sunt “cum comentati?” de ce anchetele in direct, ca de exemplu cea despre averile parlamentarilor, se fac fara prea multe investigatii, doar pe baza unor supozitii usor demontabile de catre alesii nostri?
paine si circ, nu? ha, ha

dintre toate lucrurile din lume, cel mai bine cred ca este sa fii mascota. unii ii zic simbol. de pus in brelocuri. pe vederi si in tepuse prin piete. ma rog, e o chestie de relativitate. totusi sa fii mascota da cel mai bine. bani de la buget, chiraiala toata ziua, subiect de talk show-uri indracite pe la cele televiziuni. ba daca, tu ca mascota, fie leu, fie acvila, fie porumbel alb, fie gargarita, mai faci vreun accident cu masina pe la victoriei dupa care dispari in papusoi, ai mari sanse de nemurire.
nu-i vorba, un oras fara de mascota este ca si cum nu exista. dupa ani si ani, s-a trezit in sfarsit o directie care se ocupa de turismul bucurestilor, ca ne trebuie un simbol. uau. si un circuit turistic. uau. bravos natiune. halal. dar de unde leu? e bucurestiul regele capitalelor? de unde porumbel alb? e bucurestiul orasul pacii? pai sa nu te bufneaca rasul pe nas? ai grija sa ti-l sufli inainte ca sa eviti momente penibile. ce simbol e ala care nu are nici o legatura facubila cu orasul? stiu. la noi intai se alege logo-ul si pe urma se fac legaturile. imi si imaginez brainstormingul din biroul lor: “eu zic sa ne gandim la niste animale…” aplauze minute’n sir. “si apoi ii lasam pe conlocuitori sa aleaga unul dintre ele”. minunat.
apoi daca e asa, ce-ar fi sa ne alegem noi ca simbol al bucurestilor, un copac infrunzit?
pentru ca n-are. si pentru ca poate, in vreo 10 ani, o sa devina cel mai impadurit oras al oioropei.

ca de fiecare data, de anu’ nou oamenii isi construiesc tot felul de iluzii. ca se lasa de tigari, ca o sa munceasca mai mult, ca vor petrece mai mult timp cu prietenii si cu familia. ca se lasa de baut. de injurat. de inselat si altele si mai si. anu’ nou este un moment magic prin care se trece dintr-un timp in altul. incepe cu un iures si se termina cu indigestii, mahmureli si morocaneli. si la un moment dat. dupa ce dai la lopata zeci de kile de zapada si ti se mai limpezeste creierul si stomacul cu ceai de tei, musetel si sunatoare te izbeste realitatea la minus nu stiu cate grade. simti cum incepe asa… o usoara depresie. dupa depresia de sarbatori vine depresia post sarbatori. si esti atat de prost dispus ca faci o depresie incat mai faci una. si parca ai nevoie de un paharel. si de o tigare. si parca nu prea mai e cazul sa te zbati la fel de mult.
si uite asa se duce gloria mundi. si asa se distruge mitul sarbatorilor de iarna in fiecare. numai ca sa renasca clisheatic in toamna urmatoare. caci omu’ tre’ sa spere.
triasca anu’ nou si activitatile lui sarbatoresti. hai noroc!

mi s-a revelat intr-o seara de 31 decemvrie cam ca aceasta. important in viata aceasta este sa te inconjori de oameni veseli. e foarte important. drept pentru care tin sa multumesc oamenilor din blogroll-ul nostru, deindata cu un limbaj de lemn potrivit in asemenea momente inaltatoare. si shot asha za frendtz incorporated.
se evidentiata intr-un fel special domnul fluture, drept omul care ofera timp. daca nu ati intalnit niciodata un asemenea om, ati pierdut mult. timp. pur si simplu. si nu numai.

dupa ce m-am gandit daca sa scriu sau nu despre, m-am mai razgandit intre timp dar iata ca nu mai poci rabda. vazandu-l aseara pe ogica cautandu-si (ohhh, va rog, scuzati-ma din nou) nevasta la televizor in direct nemaipomenit dar intrebandu-ma in acelasi timp cum de nu s-a dus la c e l a l a l t post de tv m-a izbit o asemanare. mai, cu cine seamana asta? si mai ales, ce grimasa ma induce in aceasta transa? caznindu-ma pret de vreo doo minute si juma, m-a traznit. seamana cu lazarus si cu diaconescu. ceea ce, prin gandire magica libera, arata ca si lazarus seamana cu diaconescu dar chiar in acest moment precis, lucrul asta nu ne este de vreo oarecare importanta. important este ogica si mai ales la ce seamana cu cei doi monstri sacri ai tv-ului de dilatat timpul in mocirleala.
ei bine? enibodi, careva?
sa va spun tot eu caci am trecut si anume prin aceste momente de deductie prin inductie si straluminare sacadanta: seamana la privire doamnelor, domnisoarelor si domnilor. la privire. uitati-va in poze (nu la tv, ca sa nu-i facem cumva audienta, nu c-ar duce lipsa). privirea aia lunga, precisa intr-un punct si totodata atat de imprecisa, aproape vizionara daca nu ar fi atat de incalcita in intestinalitatea lucrurilor, de o tristete si in acelasi timp de o joie de vivre indicibila. ma cutremur!

tot aseara, intr-o nota mai de balci, am dat si peste domnul valentin stan la sinteza zilei. parea apucat de streche si ii dadea inainte cu ceva de genul: “paca, paca, paca, paca/ fetele de la apaca”. pacat. omul pare garnisit bine la mansarda. poate ca de la asta i se trage. daca aveti curiozitatea, il gasiti deschizandu-se la prohab la minutul 31:20 aicicush. va mai trebuie doar real player in caz ca nu-l aveti. vizionare placuta.

hm… am uitat. pe hipopotamelul ciolfaitor de ceapa ce parea atat de fericit il pandea o problema. braconierii prin tufishe. se pare deci ca conditia (ohhhh, va rog, scuzati-ma) pentru a fi fericit este sa ignori cu desavarsire posibilitatea ca ea sa se termine brusc. sau mai lent. mai… adica sa se termine, ce sa mai…
pentru ca, daca eu as fi fost in locul lui hipo, presupunand ca o baie de noroi si o salata cu ceapa m-ar fi facut fericit in acelasi fel, tevile pustilor pandinde mi-ar fi tulburat dracului fericirile.
prin urmare si in concluzie noo, fericirea-i un lucru marunt, bucura-te repede, pana nu se duce dracului, ca nu stii de unde sare glontu’.

cred ca va urma.