Friendly Frog

oare mai foloseste in zilele noastre cuvantul “recamier”?
…just wondering…

pe autostrada, blocaj pe la kilometrul 30 si ceva. soferi plictisiti. a intaia, acceleratie, frana. stop. tot asa de jumatate de ora. pe banda de urgenta mai trec din cand in cand descurcaretii. neplictisitii. problem solverii. nerabdatorii. toti cei din coloana se uita cu jind la “nesimtitii astia”. cu jind dar mai ales cu frustrare. si, paradoxal, cu multa nepasare. deodata ceva se schimba. o camioneta trage putin dreapta si ocupa jumatate din banda unu si jumatate din banda de urgenta. sirul de rapizi se impotmoleste in spatele camionetei eroine. cu musca pe caciula nu claxoneaza nici unul. incearca doar sa depaseasca robin hood-ul strazilor. care nu se lasa batut si le inchide orice unghi. din sirul de masini care inainteaza ca melcul, razbat prin parbrize, portiere si lunete zambete. lumea se uita si asteapta sa se intample injuraturi, batai. dar nimic. nimeni nu claxoneaza si soferul camionetei isi vede de noul job cu un zambet de satisfactie pe fata.

dn 1. ingramadeala la intrarea in bucuresti chiar in dreptul indescriptibilului aeroport baneasa. breteaua care iese de la selgros si se varsa in dn este si ea plina ochi, de clientii dn’ului care spera ca mai scurteaza timpul pe acolo. celalalt sens, in mod normal ar trebui sa fie liber pt cetatenii care vin la cumparaturi. bineinteles ca si aici nerabdatorii existentialisti trec cu viteza pe langa coloana. blocaje inevitabile cu cei care vin din fata. incercari brutale de a intra in coada ale neregulamentarilor. claxoane. tanara doamna care iese din masina si se descarca prin geamul deschis al masinii smecherului. smecherul ramane impasibil. nici macar nu ridica geamul. intra incet, incet in coloana. iar dupa ce se elibereaza drumul, o ia din loc again. un alt cetatean intreprinzator cu o dubita iese din sirul de masini si blocheaza sensul opus. o octavie nervoasa se opinteste. claxoneaza, se urca pe un maldar de gunoaie si trece.

semne bune. ha, ha. o sotzietate fara printzipuri se cheama ca nu le are. oare nu ne-a spus nimeni ca nici o societate nu functionaza perfect? ce sa mai vorbim de trafic?
ieri in aceeasi intersectie de la baneasa am vazut un politist complet depasit de situatie. parca mi-a fost un pic mila.

iarba proaspata si grasa (nu ca la miazazi si rasarit de carpati), gaze, muste, lacuste, mures tulbure, brazi de 30 de metri, vant rece, apa cristalina, furnici, paienjeni, alunis, zmeuris, nici un urs.
somn furat pe apucate pe o paturica intre brazii de mai sus. din cand in cand cate un aro obosit. o caruta cu cai. nimeni si nimic nu se grabeste. doua ore nici tipenie de om. singur cu gandurile tale. fosnete. ciripituri, tipete. o fi urs? nope, nici urma. stai dracului linistit pe patura. nu te mai foi atat si enjoy.
dar cum? nu mai esti obisnuit. trebuie sa te uiti la ceas din 30 in 30 de minute. parca s-a oprit. unde sunt claxoanele, injuraturile, deadlinurile?
acolo nu exista. acolo trec nori agale. cate un gandac poate. apa cura’ncetinel. omu-i una cu natura. ma rog, mai are si dolce la geam. ce sa-i faci.
dar cica unii nu rezista mult. trebuie sa se intoarca in the city. sa se intoxice din nou. la contopirea cu natura e plictiseala mare. de aia esueaza mereu in ultima vreme.
s-a intamplat prin stanceni, pe mures. merita vazut.

vai, dar cum coboara toamna deja peste cetatea noastra. prin praf si zabuseala. se apropie transpirand dinspre basarabia, trece ca gandul pe langa stadionul national si se propteste oftand in fiecare din copacii de pe baba novac. se cheama miopie. si cred ca are si ceva probleme cu atentia distributiva. se odihneste putin nedumerita in iarba galbejita din intersectia cu mihai bravu si apoi o ia in sus vitejeste spre muncii, ca la ea acasa. face stanga innebunita, pe calarasilor fara sa semnalizeze. se arunca inainte si se tine de un tramvai ca un copilas inconstient. dupa care se sterge putin la ochi cu o batista mare, brodata cu “toate pasarile pe limba ei piere” (pe limba cui?). da buzna in ditamai piata unirii si se invarte putin in cerc pana vede fantanile si copacii. marcheaza teritoriul si, linistita, o ia agale pe dambovita in sus si ramane in cumpana la pod, la schitu magureanu. se uita urat la casa poporului, dupa care simte miros de frunza verde si se infige direct in cismigiu. pana vine iarna (daca mai vine, ca in ultima vreme stramba din nas), n-o mai da nici dracu afara de acolo. sa vezi ce frunzaraie o sa faca pe jos, in fata la primarie.

nu mare imi fu mirarea cand azi pentru mine s-a crapat de ziua pe la 9. am cascat luung, vijelios. si am evitat cu putin prima tigara. din strada se auzea deja batalia de claxoane, fluieraturi, injuraturi. refreshed, am zambit ca in cartile politiste din colectia enigma. dus calm, linistit. mijlocul de transport incredibil de gol, calatoria fu lina, fara evenimente. mic dejun bogat pe bulevard, cu ziarul in fata. savurat cafea ca si cum as fi fost plecat cu sorcova. privire lunga spre donsoara cu fusta zburata de vant. ceasca de cafea cu sunet perfect la atingerea farfuriei. apa. putin praf ridicat de vant. oare de unde? oftat ca si cum micile placeri ale vietii.

miros de metrou si de mec in timp ce ma izbesc de o cucoana. ii spun sarumana. ma uit piezis la fetele care asteapta razande pe marginea fantanii intr-o perdea fina de apa. zambesc din nou, de data asta in sine. evit in ultima clipa o tigara. bulevard. fete de oameni in vacanta. lipton ne uda. wireless in cismigiu.
asta e. got to go.

ies cateodata seara pe balcon si privesc printre terasele blocurilor luminate roscatiu de soarele care, zice lumea, se duce la culcare. femei intinzand rufe odihnindu-se in balcoane. mosulici plictisiti fumand o tigara si uitandu-se in decolteurile de pe trotuare. 123-ul trecand scarbit prin intersectie. doua babe care stau pur si simplu. iarba uscata din micile gradinite ingrijite dracos de catre locatari usor de iluzionat. apa tasnind vesela din trotuar ca un izvoras de munte. apa nova la telefon declarand cu voce tremuranda ca vine cineva in 92 de ore sa astupe forta navalnica a naturii. scartait de cauciucuri pe asfaltul moale scapat dintr-o mana pe volan a unui creier incins. un motociclist viteza bubuind geamurile din neighbourhood. urletele nevestei de la 4 directionate subtil asupra barbatului tacand malc. copii trazniti alergand si chiuind printre masinile de la cedeaza. palcuri adolescentine pozitionate strategic in umbra scarilor neindraznind.

si deasupra blocurilor si antenelor si stalpilor o stralucire mata, rosiatico-galbuie cu mult gri. zace ingramadit peste oras. irespirabil.

statia lui 123. undeva prin vitan. ora 11:00, dis-de-dimineata pentru unii. doua tinere, un batranel, un grup compact de babe asteapta incrancenati agragatul. cativa tineri sunt retrasi mai la adapost sa nu ii ploua prea tare.
apare agregatul, greoi desi e mercedes. mercedes cu acces la aer mic si fara conditionat. putin indecis langa taxiul care ii sta in coasta. dar trece.
in statie se produce o frematare, un zumzet nedeslusit, o foiala si apoi, ca la un semn, toata lumea se repede pana la o linie imaginara ca sa prinda loc in fata usilor. fiecare face calcule geometrice complexe ca sa se pozitioneze cat mai bine.
dar soferul e sugubat si se duce la dracu’ in praznic si deschide usile probabil satisfacut. grupul stationar (de la statie) porneste la asalt cu babele in fata. disperarea se citeste pe chip. autobuzul pare destul de gol si posibilitatea ocuparii unor scaune naste luciri ucigase in priviri. buluceala la urcare, coate, ghionti si “ia uite ce se baga nesimtita asta. are 15 ani si alearga sa prinda si ea un scaun. nu ti-ar fi rusine!!!”. nesimtita cedeaza umilita asteptand probabil pensia ca sa isi ia revansa.
agregatul porneste cu o smucitura, lumea bombane si pentru cateva minute in statia de autobuz se asterne linistea.

mai, mare minunatie si festivalul acesta de medievalitati. as fi vrut sa spun ca este extraordinar. ca mai mult decat zidurile vechi mi-a bagat pe nas miros de acum cinci sute de ani. ca asa imbulzeala trebuie sa fi fost si in zilele de targ, cand veneau diversi, care mai de care, sa vanda sau sa cumpere in cetate. ca m-au impresionat spectacolele pe care nu am putut sa le vad din viermuiala sau ca as fi ras incantat la replicile actorilor de sub copac. ca m-am pierdut in frecusul placut al multimii si am vazut ca oamenii sunt la fel ca acum juma’ de secol.

dar ce am vazut si simtit nu a fost nici macar close. este adevarat ca iti trebuie o anumita stare de spirit si varsta. nu le-am avut in intregime pe amandoua. insa festivalul a fost un fel de mutatie temporara pe buletinul vamii vechi. cam aceleasi tipuri de oameni care stiu sa se simta bine in orice situatie dar care, in cazul de fata, aveau si spectatori: mosi si babe, strainezi, plictisiti si blazati care ii opservau, le faceau poze, ii priveau suspiciosi. e bine ca unii dintre ei cantau. din gura si din chitare. dar overall a fost un balci.

overall a fost un pretext. un pretext sa se adune lumea laolalta, sa cheltuie ceva banuti, sa faca 500 de miliarde de poze, sa manance si sa bea si apoi sa mearga acasa ghiftuiti. ceea ce poti face in orice colt din cartierul tau.
a, stati asa… concertele din biserici au fost beton. te tineau de atentie. dar in rest… socaciu care nu mai cobora de pe scena si multimea din fata lui care, in lipsa de altceva, incerca sa se simta bine si la lalaielile si comentariile lui.
deja vu la orice festival al berii, la orice sarbatoare populara organizata de dragele noastre partide politice. o dulce delasare… nimic care sa aiba o coloana vertebrala care sa iti spuna: da mai, uite asa se traia pe vremuri. ne cautam un brand de tara? le voila.
a… si sa nu uit… unele din domnite, macar aveau cu ce sa iti faca inima sa iti bata mai repede.

de cate ori ma plimbam pe un bulevard, ma intrebam oare cum se vede de sus, din locuintele care dadeau direct in strada? cum arata bucurestiul din case privilegiate sa fi cunoscut istoria ultimilor 80 de ani? ce fel de oameni locuiesc acolo? cum se vede foiala de masini si de oameni de pe bulevardul magheru de la etajul trei? cum ar fi sa ai cuibul tau acolo, in centrul nebuniei de pe regina elisabeta dar sus, deja departe oareshcum?
thanks to B. am avut ocazia sa vizitam astfel de case. sa mirosim putin ce a ramas din bucurestiul anilor 30. 40. 50. in apartamente largi, generoase. putin cam nefiresc croite dar fara pic din meschinaria unui bloc comunist.
sunt locuri facute pentru a te gandi si a contempla. sunt locuri in care poti sta la geam sa vezi cum ploua sau cum ninge. si sa bei un ceai batranesc langa soba.
pentru cei care nu au cunoscut decat micimea cutiilor de chibrituri, un apartament de pe kogalniceanu este un univers paralel in care nu ai acces. pe kogalniceanu iei doar troleibuzul dar nu te duci acasa.
iar oamenii care traiesc acolo, cu exceptiile lor, sunt oameni care, desi in varsta, se tin altfel in fata ta si in viata. tavanul ala care e sus, la 3 metri si 60 de centimetri nu te apasa. te lasa sa respiri si nu te cocoseaza. bineinteles ca sa fi ajuns sa traiesti acolo, in zilele noastre ca si acum 80 de ani, trebuia sa fi facut ceva in viata. bun sau rau. dupa 80 de ani, nu se mai distinge.
ramane casa, cu miros pe care nu il mai gasesti decat in anumite carti bune sau in povestirile unor bunici.

cum o fi mai bine: sa mergi cu 123-ul in inghesuiala si transpiratie si in ritm de melcu sau sa o iei pe jos prin soarele care te doboara? din aceasta dilema nu pot iesi sigur, mai exista si varianta cu oltcit-ul obosit din spatele blocului, numai ca, unde ati auzit voi de oltcit cu climatronic, ha? cred ca cel mai mare vis al oltcit-ului nostru drag este sa fie si el integrat in “programul rabla”, doar ca nu prea mai are nici o sansa…
stiati ca in Bucuresti exista o strada care se numeste Gratioasa? nu am vizitat-o dar sper ca si arata ca o gratioasa:)
o doamna din aceea cu multe fuste colorate puse una peste alta si cu doua cozi impletite cu o panglica rosie cara ieri ceva intr-o sacosa albastra din aceea mare de la IKEA. si-o fi cumparat mai demult ceva de la ei…
ieri seara am vazut un reportaj foarte dragut despre doua florarese: una de la piata de flori si alta de la piata amzei. m-am simtit “ca si cum” si in romania se instaleaza treptat normalitatea. era pur si simplu un reportaj despre doua florarese nu tu senzational, nu tu crime si violuri, nu tu discriminare sau rasism (floraresele erau tiganci, bineinteles). bine, poate mi-a placut si pentru ca la un moment dat voiam sa fiu si eu o mica florareasa. si, da, calele sunt in trend, asa a zis una dintre doamne. mai ales cele colorate. mie cel mai mult imi plac cele grena :))
asta e

P.S. diseara va aratam cum a iesit broscuta pe tricouri. stand by!!!