Friendly Frog

cica grija pentru mediul inconjurator: cisterna care uda florile din spatiul public scoate un fum negru si inecacios. la fel si masinile de gunoi.

piticot de numai “tei” ani care vrea sa faca numai ce vrea el:
- daca vreau io, asa vreau io.
- eee, nu se poate sa faci numai ce vrei tu. Si, de fapt, cine esti tu?
- eu? domnu’ inginer!

daca vedeti pe strada o doamna foarte cocheta care are dresul rupt la spate intr-un loc in care ea nu ar avea cum sa vada ca e rupt, i-ati atrage discret atentia? sau…mai grav, vedeti o doamna in varsta care isi bibileste masina si careia, poate din cauza pozitiilor incomode, i s-au rupt pantalonii exact in, ma scuzati, fund, ati merge glont la ea sa o puneti in garda?
update: un raspuns foarte important la miezul noptii - da, exista extraterestrii, i-a gasit Radu Moraru la el in studio colcaind. noapte buna!

telefonul suna. 8:00. vecinul de deasupra chinuie o bormasina. trage apa. linguritza clincane delicat in cana de ceai. liftul zumzaie. usa de la intrare se inchide cu un zdrang. hahaitul enervant al lui dobrovolschi. nu seamana cu… ala. si nici cu… celalalt. fluier in intersectie si huruit de motoare. cheile se lovesc vesele intre ele. caraitul franei de mana trasa cu forta. clanc, clanc se inchid usile de la masina. un smart face buf intr-un altceva. liniste.

miroase a ger. iar daca stai sa asculti cu maaare atentie, poti sa auzi cum fulgii de zapada se izbesc de acoperisurile caselor si de asfalt.

are ochii injectati. de furie. pupilele marite. urla incoerent si din gura ii sar stropi amestecati cu un fel de malai. ce dracu o fi mancat? parca rontaia ceva inainte sa-l deranjez din locul linistit unde isi oprise masina ca sa vorbeasca la telefon. blocand intrarea in parcare. cred ca daca ar avea un levier acum, m-ar pocni scurt, drept in frunte.
nu pot sa nu ma intreb daca si eu arat la fel cand ma enervez in timp ce-i studiez felul spasmodic in care i se misca gura, gesticulatia retezata, ura din cutele de la colturile ochilor. il privesc ca pe un personaj de film mut. aud ca prin ceata cum ambaleaza motorul. cum ii derapeaza rotile pe asfaltul umed. bombanind si aruncand din mana. adrenalina incepe sa-mi scada. gata, s-a dus.
parchez linistit. ma uit in oglinda. i’m not like him. azi. maine… s-ar putea.

hei, afara este o zi de toamna molcoma. nu tu vant, nu tu frig, nu tu nori, nu tu galagie, nu tu injuraturi in trafic (ha, ha), nu tu mohorisme, nu tu enumerari aiurea (ma rog, cu mici exceptii).
enjoy!

extraordinar film de vazut intr-o seara in care sa ai chef sa rumegi putin. Das Leben der Anderen (viata altor oameni). studiat, meticulos, spectaculos intr-un fel in care hollywoodu nu va putea niciodata fi. te pune pe ganduri si iti da speranta ca in cea mai neagra parte a vietii tale poti primi o mana de ajutor. things can change.
filmul arata in mare parte cat de bine la punct era pus sistemul de urmarire al Stasi si readuce aminte cenusiul existentei sub opresiune. cum probabil se intampla si pe la noi acum vreo 20 de ani. personaje bine sculptate, jucate excelent.

in aceeasi nota pozitiva, voala o bufnita de film a carei (sic) poveste o puteti linistiti rata: Sky Captain and the World of Tomorrow. puteti totusi sa admirati felul in care a fost regizat si realizat decorul. este singurul lucru care mai salveaza catushva filmul.
zeatzol

comentariu la videoclipul o sole mio din 1960, al dalidei, de pe trilulilu: “am renuntat la manele, din cauza acestei doamne si a melodiei. Superba melodie”
mi-au dat lacrimile

necesare: una bucata sopron la tara, una bucata streasina facuta din sindrila, o curte netratata cu ciment, beton, asfalt sau iarba (capabila deci sa produca noroi), 4 gaini, circa trei curci zapacite, 2 cocosi, una bucata caine bleg, una bucata vitel zburdalnic, doo scaunele din lemn (neaparat cu trei picioare haite), trei butoaie cu mere proaspat culese, miros de tuica, de struguri striviti, de branza de burduf, o stropitoare cat mai mare, apa la discretie din putul din fundul curtii.
se monteaza stropitoarea deasupra sopronului in echilibru instabil (s-ar putea sa fie nevoie si de niste sfori), nu tandali prea mult ca ti se termina ploaia. o data apa scurgandu-se pe sindrila, poti ofta linistit si sa intri in automn mode. te strecori sub sopron, te asezi trist pe unul din scaunele si pe celalalt il asezi singuratic in fata ta.
totul asezonat cu un pahar de must
a la carte
dupa care te duci cu prietenii intr-o crama

in timp ce treci pe langa cismigiu si te gandesti la ale tale, poti sa dai peste muncitorii care refatzuiesc gardul. poti sa asculti chiar intelepciuni populare care sa te lase pe ganduri in cele 5 minute pe care le mai ai pana la birou. adica: “pai vezi ba, d’aia sunteti voi unde sunteti. si d’aia suntem noi, unde suntem”.
lucru care, brusc, mi-a adus aminte de culesul porumbului si al viei si de seara cu pastrama si must de la bunica si de fumul din gradinile oamenilor care isi scot din pamant diverse radacini ca sa le dea foc si de autobuzul harbuit care ne ducea seara tarziu acasa si de margareta paslaru care pe vremea aia inca mai canta: