Friendly Frog

heeeei, il stiti pe shakin’ stevens? well, he ain’t that shakin’ anymore. nu prea il stiti? nici eu nu prea il stiam.
si sonorizarea a lasat de dorit. si vocea l’a cam lasat pe alocuri, mai ales la I got my mind set on you (care nu, nu e al lui george harrison, ci al lui james ray din ‘62). sala polivalenta a fost dezolanta. dar baietii si-au vazut de treaba si au cantat. good old taste of the 80s.
si stiti cantecul acela, merry christmas, everyone? al lui e. ei, poftim!

o mica faza dintr-un film, alibiul se cheama, care mi-a provocat doo hohote cvasi-incontrolabile de ras. doo, unul dupa altul.
intr-un magazin de arme intra un tip cam aiurit, pierdut si foarte stresat si ii zice vanzatorului:
- hi, I want a piece!
la care vanzatorul, consternat, asteptand continuarea si aratand pe fata-i un dispret marinimos fata de interlocutor:
- a piece of what, man?

pana la urma totul e simplu. a nins. nu doar trei fulgi amarati acolo. a nins bine. e de-ajuns, cat sa stai din cand in cand la fereastra si sa zambesti. cererea si oferta s-au intalnit dar cum nu exista piata perfecta, cererea s-a mai potolit din cauze de satisfactii dar in curand va creste din nou. asteptam cu interes oferta. o vom provoca chiar, prin toate mijloacele posibile (tocmai mi-am luat trusa de vodoo pentru incepatori si magie alba level 2). this christmas must be white, or else…

dupa ce m-am gandit daca sa scriu sau nu despre, m-am mai razgandit intre timp dar iata ca nu mai poci rabda. vazandu-l aseara pe ogica cautandu-si (ohhh, va rog, scuzati-ma din nou) nevasta la televizor in direct nemaipomenit dar intrebandu-ma in acelasi timp cum de nu s-a dus la c e l a l a l t post de tv m-a izbit o asemanare. mai, cu cine seamana asta? si mai ales, ce grimasa ma induce in aceasta transa? caznindu-ma pret de vreo doo minute si juma, m-a traznit. seamana cu lazarus si cu diaconescu. ceea ce, prin gandire magica libera, arata ca si lazarus seamana cu diaconescu dar chiar in acest moment precis, lucrul asta nu ne este de vreo oarecare importanta. important este ogica si mai ales la ce seamana cu cei doi monstri sacri ai tv-ului de dilatat timpul in mocirleala.
ei bine? enibodi, careva?
sa va spun tot eu caci am trecut si anume prin aceste momente de deductie prin inductie si straluminare sacadanta: seamana la privire doamnelor, domnisoarelor si domnilor. la privire. uitati-va in poze (nu la tv, ca sa nu-i facem cumva audienta, nu c-ar duce lipsa). privirea aia lunga, precisa intr-un punct si totodata atat de imprecisa, aproape vizionara daca nu ar fi atat de incalcita in intestinalitatea lucrurilor, de o tristete si in acelasi timp de o joie de vivre indicibila. ma cutremur!

tot aseara, intr-o nota mai de balci, am dat si peste domnul valentin stan la sinteza zilei. parea apucat de streche si ii dadea inainte cu ceva de genul: “paca, paca, paca, paca/ fetele de la apaca”. pacat. omul pare garnisit bine la mansarda. poate ca de la asta i se trage. daca aveti curiozitatea, il gasiti deschizandu-se la prohab la minutul 31:20 aicicush. va mai trebuie doar real player in caz ca nu-l aveti. vizionare placuta.

in preerie, iepurii, harciogii, popandaii, nevastuicile, vulpile si dihorii, prepelitele si potarnichile, ulii si cucuvelele s-au trezit. se spala pe ochi, care au apa calda. care nu, nu. se intind, casca si in sictir cuvanta ca pentru suprasine: bagami-ash… inca o zi de munca.
se uita cu ochi lungi si tristi la cofimeicarele goale. iepurii se invioreaza cate doi dupa care se spala pe dinti. harciogii isi masoara minutios falcile in oglinda calculand la sutime cantitatea de graunte pe care o vor indesa. popandaii nu dau nici un semn. nevastuicile, vulpile si dihorii exerseaza cu un maestru, tehnici de contorsionare pe tema cum sa treci printr-un gard fara sa lasi prea multi purici. prepelitele pun in scena o piesa, puiul cica, zburatacindu-se una la alta si certandu-se pe replicile din scenariu. potarnichile fug in toate partile. dupa care se opresc si fug iar in toate partile. dupa care se opresc si fug iar… in fine v-ati prins. doi ulii stau pe o craca uscata si se uita voyeuristi si curiosi intr-o vizuina. cucuvelele au adormit inapoi. plictiseala maaaare in preeria asta…

cine dracu mai stie ce mai face fat-frumos? si ileana lui cosanzeana? dar zmeul? ce mai face zmeul? si gheonoaia, si corbul care ii aducea apa vie in cioc lui fat-frumos. si calul inaripat. si buzduganul fermecat care batea de trei ori in usa, in masa si apoi se aseza singur-cuminte in cui.
si cine sunt pokemonii astia? si power rangers? si robosapiensii? si transformersii?
fat-frumos, zmeul si ileana cosanzeana au fost invinsi. sunt demodati. n-au sabii laser, n-au super masini, n-au videofoane si nici walky-talky-uri. n-au magic si mana. n-au 3d. n-au video accelerator. si in plus, n-au nici telecomanda. s-au ascuns in codru si pandesc de-acolo, ingroziti, invazia. voi va mai aduceti aminte de ei?

bai fat-mumos, ileano… si tu zmeule, haideti, bai, la o bere. da, ma, luati-va si caii. trage-l si pe ametitul ala de imparat rosu. verde, stai ma putin. sa vina toti. hai, ca nu ne-am mai vazut de un car de ani. da ma, asta cu stea in frunte, poti sa vii si tu.
ia zi, sfanto vineri! n-are nimic, ca tu bei un ceai cu baba cloanta. greuceanu, praslea, zana-zorilor au venit? suntem toti? si balaurul?
buuun, sa purcedem atunci!

sa va mai spun una cu hipopotamu’. intr-o zi, calda si ploioasa in acelasi timp, insorita si noroasa, moshcaita si nervoasa, nici prea fada, nici prea grasa, nici prea aspra, nici prea flasca…
da’ mai da’l dracului de hipopotam, no offense.
daca stai sa te gandesti bine, si stai cateodata, dupa cum ii e pofta fiecaruia: unii pe buda cu o privire fixa, incrancenata, altii in autobuz cu cate o buza mai labartata peste cealalta, altii la stop incercand sa scape cu disperare de o materie gelatinoasa nedefinita care le obtureaza fosele nazale, unii la coada la casieria din superhypermegamarchet, uluiti de muntele ce se ridica amenintator din carucior si, in fine, altii, pe care pur si simplu ii pierzi pe drum din conversatie tocmai in momentul in care zici ca ai pus punctul pe i, ei bine, dupa cum spuneam, daca stai sa te gandesti bine, pana la urma… asta e!
noapte buna, va rog!

pfuiiii, caldura mare. pleaca, mai musca! de ce-oi fi avand eu coada asa mica si nu pot sa-i pleznesc una peste bot? mmmm… o baie ar fi buna acum. trop, trop, pleosc. fir-ar al dracului, nu ma invat o data sa-mi tin gura inchisa. ah, ce bine ma frige pe spinare soarele asta. si uite si la idiotu’ ala de om care sta toata ziulica cu camera aia video. oi fi vreo curiozitate. vorbeste toata ziua cu margareta si pe urma se duc in spate, in birou’ ei, ca sa darame toate zdrancanalele pe jos. mare ti-e gradina si cu oamenii astia; dupa ce ca e cald, se mai si urca unu’ pe celalalt imbracati. toata ziulica in calduri. si io care nu mai pot de pofta, nu-mi da nimica de mancare. chiar… margareta asta nu mai vine cu ceapa aia o data, ca imi scade aciditatea in stomac. colegele mele de celula, gira fitza si cu anti lopa, sunt niste scarbe. nu vor sa mai stea cu mine ca imi pute gura, auzi tu, ce sclifosite. si mai sunt si slabe-moarte cu picioarele alea lungi si cu nasu’ pe sus. sa vezi tu cand o sa le sara leo in spate. parca mi-e mila de leo saracu’. au murit astea de ciuda cand a sarit la mine acum doo saptamani. numa ca saracu’ nu avea de unde sa ma apuce la ce rotunjoara si dragutza m’iss. s-a opintit pana i-au dat lacrimile si mi-a zis hohotind ca o sa-l bata nevasta-sa ca p’un papa-lapte ca l-a trimis si pe el o data la vanatoare si se intoarce cu coada intre picioare. i-am dat o ceapa sa-l mai alin da’ l-a podidit si mai tare plansu’. asta e. selectie naturala, cum ne-a invatat pe noi la scoala. pe mine de fapt, ca stricatele alea doo se harjonea tot timpu cu hienele prin praf.
miam, miam, vine ceapa. si, saptamana viitoare, ma da ala pe canalul ala al animalelor. or sa naparleasca gira si cu anti cand o sa ma vaza.

hm… am uitat. pe hipopotamelul ciolfaitor de ceapa ce parea atat de fericit il pandea o problema. braconierii prin tufishe. se pare deci ca conditia (ohhhh, va rog, scuzati-ma) pentru a fi fericit este sa ignori cu desavarsire posibilitatea ca ea sa se termine brusc. sau mai lent. mai… adica sa se termine, ce sa mai…
pentru ca, daca eu as fi fost in locul lui hipo, presupunand ca o baie de noroi si o salata cu ceapa m-ar fi facut fericit in acelasi fel, tevile pustilor pandinde mi-ar fi tulburat dracului fericirile.
prin urmare si in concluzie noo, fericirea-i un lucru marunt, bucura-te repede, pana nu se duce dracului, ca nu stii de unde sare glontu’.

cred ca va urma.

nu de mult, pe animal chanel traia un hipopotamel. durduliu, dragalash, falcos si mototol. era intr-o rezervatie pe undeva prin africa, adoptat de o tanti care lucra acolo cu animalele. hipopotamelul avea propria lui piscina, nu mai lunga decat avea el de la falci pana la coada si nu mai lata de cat sa se simta bine in largul ei. se tropaia tacticos pana in margine si se arunca stropsind apa in jur. in piscina, desigur, nu mai ramanea mare lucru dar el parea multumit si dormita linistit acolo in baia lui de namol.
si pentru ca trebuia sa si manance, ce credeti ca manca el la pranz si seara, in conditiila vitrege din africa? ceapa. kilograme de ceapa aduse cu galeata de ingrijitoare. era foarte multumit si ciolfaia acolo la ceapa lui, dand din cap. crantz, crantz si cepele dispareau vazand cu ochii. n-am vazut sa i se dea guma de mestecat. iar ingrijitoarea nu parea sa fie deranjata de vreun iz cand hipo se apropia de ea sa isi arate incantarea.

fericirea-i un lucru marunt!