Friendly Frog

mitica? toata lumea il stie pe mitica. ala de la patru, ma. da, ma ala care coboara intotdeauna scarile, se opreste la usa, injura scurt si apoi se intoarce. intr-o zi s-a intors de 9 ori. cum de unde stiu? pai, am innumarat. eh, pa dracu n-aveam nimic de facut. trebuia sa merg la serviciu da il sunasem pa sefu sa ma mai lase un pic. pai, vroiam sa vad ce face mitica. da merci. bine ca esti tu mai breaz. stai ma sa-ti spun de mitica… da, ma stai un pic, ce dracu esti asa. lasa ca aranjam noi altfel. da ma, si… fii atent! ce bani? hai, ma, acuma ma iei cu banii, ti-am zis ca ti-i dau, asa ramane. nu de asta te-am sunat. cum sa nu-l stii ma? nu ti l-am aratat eu atunci cand ai venit la mine beat ranga? pai da, normal ca nu mai stii. si ti l-am aratat si saptamana trecuta. la colt, ma, la nelutzu. cum care nelutzu? hai ca esti prost. la crashma, ma… eh, lenutza, n-a mai sunat. nu stiu, s-o fi dus in italia. n-am. nu. nu stiu, ma! hai ca mai vorbim. vezi sa nu uiti de hartiile alea. nu. maine. pai io ma duc sa-mi iau pistolu’ de lipit. n-are nimic. hai pa! da! ia zi! hai lasa-ma! alo, alo… bateria bip, biiip si biiiiiip.
ia uite ma, si nu i-am zis nimic de mitica…

charcuterie, boulangerie, parfumerie, patisserie, literie, mezelrie, otelrie, magarie, orangerie, chansonerie, baterie, palarie, policerie,
c’est quelque chose, non?

tabac? merci
en fin… vous comprenez…

pe jos, am descoperit fix o cutie goala de bere si sapte muci de tigari aruncati alandala. restul? la cosul de gunoi, dom’le, de parca le-ar fi aruncat direct acolo. tz, tz, tz. si noi stim doar ca asa ceva e imposibil. mai scuipi o guma, te mai faci ca ti-a cazut servetelu’ si ca n’ai vazut, mai imprastii o coaja de samanta ca ie biodegradabila. traditionale. da’ ei, nimica.
ouai, madam, da si mie doo fleici d’astea la foietaj, da fai, la foietaj. la paquet, madame, la paquet, nu asa, ca doar nu umblu pa strada cu ele’n mana. aaasa, vezi ca stii si romana la nevoie? hoo, ca’ti dau si banii. na. orvoar draga.
francejii astia…

azi dimineata, in timp ce alergam printre alte masini am avut un flash forward. ca un fel de vedenie. premonitie. prezicere, conform unor babe.
prima masina organica. ei bine, da, in totalitate. alergand si tinandu-te de vorba intre timp, inaltandu-se si coborandu-se singura, alungindu-se printre o bordura si un camion ca in desene animate, cu farurile bulbucate ca sa te duca mai repede la serviciu. gudurandu-se pe langa tine ca sa ii pui combustibil. facandu-se ghem sub acoperis ca sa nu ocupe spatiu sau in oras inghesuindu-se si sugand din caroserie, roti, parbriz si ce zdrancanale mai are ca sa incapa in parcare.

si ca bonus mi-ar placea sa ma surprinda cu cate un stranut zdravan. si eu sa-i zic noroc. si ea sa scuture din radiator. sau cand ies din casa dimineata, sa-i zic: brrrr, ce frigu’ dracului si ea, clampanind din bara din fata ca o baba pe care nimic n-o mai multumeste: pai da, ce-ti pasa tie, ca tu vii din casa.

mda, aproape ca seamana cu un cal.
ma tem ca nu se va mai inventa nimic. totul a fost deja.

mai sa fie, n-am fost la vot. o asemenea declaratie, din partea unui om care crede cat de cat in cetate, este cel putin nelalocul ei. cu atat mai mult cu cat poate atrage nemultumirea celor din aceeasi tagma dar care si-au exprimat optiunea. in fine, cel putin deocamdata, votul nostru…, votul meu, gratie fluturelui, este exprimat in pagina din dreapta. aia cu tricourile cu politicieni. am ajuns deci sa ma intreb cat de iluzorie este stampila ce o pun pe o lista sau pe alta. ba chiar de-ar fi pe un nume sau pe altul. oare de ce suntem impregnati cu modele de politicieni care la noi nu pot exista? de ce, in schemele noastre mentale, cetatea e asa cum au vazut-o diversi utopisti?
mi-aduc aminte de un amic din liceu cu care stateam linistit la o bere, catre sfarsitul postului pastelui, chiulind de la vreo ora de biologie. la un moment dat, isi lasa paharul jos, alb la fata, si cuvanta: sa-mi b… p…! am uitat sa ma spovedesc.
ba, adica? vorba lu nenea exarhu. adica de ce votez? pentru ce? si mai ales, nene iancule, eu cu cine…, ma-ntelegi? doar dedrag si de formafaracontinut?
io zic ca nu merita.

cine isi mai aduce aminte de habarnam? de aventurile lui habarnam si ale prietenilor sai? de oraselul florilor, cu prichindeii si prichindutzele lui, nu mai mari decat un castravecior?
calatoria lor cu balonul si de traznaile pe care le-au facut. masina care merge cu apa gazoaza. doctorul pilula. savantul stie-tot. aha, si casutele lor construite in ciuperci. pictorul acuarela. surubel si piulita. gogoasa. dondanel care era nemultumit tot timpul.

am dat deunazi peste cartea albastra cu coperti cartonate, lucioase, oblojite pe la incheieturi cu banda adeziva in mai multe straturi si mi-am adus aminte. cartea pe care am citit-o de cele mai multe ori in copilarie.
si m-am bucurat ca nu a disparut in cine stie ce foc de soba facut de bunica-mea.

mai draga, no, asa o forfota si o indignare fu azi dimineata la noi la scara, ceva de groaza. schelalaituri, tipete, pocnete. unde mai pui ca latrau si niste caini de credeai ca a venit ursu’n sat. io, de la geam, nu vedeam bine toata scena, doar o parte a multimii care cand aparea, cand disparea, cam cum iti apar si iti dispar documentele cand le dai save si nu stii unde. dar sa lasam userproblemurile pe alta data. si cum stau la etajul sase, si cum mai am si frica de inaltime, mi-era oarecum jena sa m’aplec prea mult din curiozitate. de aceea, am preferat sa stau mai retras din lasitate. mai nene, mai aveau un pic si luau foc. cainii pe dupa ei, latrau cand la multime cand la peretii blocului, si ei saracii indecisi in mijlocul unei mari de incertitudini. nici eu, ca si cainii, nu am inteles foarte bine despre ce era vorba dar pofta de latrat nu aveam.
am decis deci sa vad la fata locului despre ce e vorba, pe de-o parte ca sa ma pun bine cu activitatile de la pensionare si pe de alta oricum trebuia sa plec la birou. am decis si sa fiu rapid, pe de-o parte ca sa mai prind un pic din distractie si pe de alta parte pentru ca eram in intarziere. in momentul in care am iesit pe usa mi-am adus aminte de expresia “calci de doua ori intr-un loc” exprimata cu naduf de bunica-mea de vreo cateva ori, cu privire la demersurile mele in a-i face cateva comisioane. cand am ajuns jos, la usa blocului mi-am dat seama si de ce mi-am adus aminte de expresie. multimea se dispersase, cainii tacusera, mai putin doi care isi faceau de lucru, unul peste celalalt, in tufisul in care cazuse acum doua seri un betiv si cerul se inseninase mai sticlos ca intr-o zi de mai.
plin de ciuda, mi-am continaut drumul ingandurat (eu, nu drumul) pana la statia de autobuz, unde mi-am dat seama, desigur cu oarecare mirare, ca azi este duminica.

telefonul suna. 8:00. vecinul de deasupra chinuie o bormasina. trage apa. linguritza clincane delicat in cana de ceai. liftul zumzaie. usa de la intrare se inchide cu un zdrang. hahaitul enervant al lui dobrovolschi. nu seamana cu… ala. si nici cu… celalalt. fluier in intersectie si huruit de motoare. cheile se lovesc vesele intre ele. caraitul franei de mana trasa cu forta. clanc, clanc se inchid usile de la masina. un smart face buf intr-un altceva. liniste.

miroase a ger. iar daca stai sa asculti cu maaare atentie, poti sa auzi cum fulgii de zapada se izbesc de acoperisurile caselor si de asfalt.

are ochii injectati. de furie. pupilele marite. urla incoerent si din gura ii sar stropi amestecati cu un fel de malai. ce dracu o fi mancat? parca rontaia ceva inainte sa-l deranjez din locul linistit unde isi oprise masina ca sa vorbeasca la telefon. blocand intrarea in parcare. cred ca daca ar avea un levier acum, m-ar pocni scurt, drept in frunte.
nu pot sa nu ma intreb daca si eu arat la fel cand ma enervez in timp ce-i studiez felul spasmodic in care i se misca gura, gesticulatia retezata, ura din cutele de la colturile ochilor. il privesc ca pe un personaj de film mut. aud ca prin ceata cum ambaleaza motorul. cum ii derapeaza rotile pe asfaltul umed. bombanind si aruncand din mana. adrenalina incepe sa-mi scada. gata, s-a dus.
parchez linistit. ma uit in oglinda. i’m not like him. azi. maine… s-ar putea.

cum nu am o preocupare evidenta momental, ca tot romanul, de…, am dat cu ochii peste interviul lui teo. si am aflat cum isi pune ea cenusa in cap ca a plecat de la protv. or, daca ea zice ca a dat dovada de urcari la cap si nedelicatetzuri cand a plecat de acolo, in mod ciudat si inexplicabil pentru un om care aparent si-a bagat mintile inapoi in taratcutza, da din nou dovada de aceleashi nedelicatetzuri (de data asta fata de actualul, nenea sov) expunandu-se ca o floare cu idei pe paginile opiniei publice.
e clar, nici mneaei nu ar fi buna de ministru de externe. marele noroc este ca noi nu urmarim de ce se intampla ci e de ajuns sa bifam ce se intampla. prin urmare teo aterizeaza la prima tv. gata. s-o mai linisti un pic.
dar eu nu inteleg cum de il lasa inima pe nenea sarbu sa nu primeasca inapoi o femeie ca teo. sa o lase sa se chinuie asa in public.
dar poate ca e ca la fotbal: azi esti stelist, maine esti caine, poimaine esti ceferist si cand vezi ca nu mai merge, spui in gura mare ca in suflet tu tot stelist ai ramas, acolo unde audienta era mare si salarul bunicel. poate se inmoaie inima cuiva.

creste-mi-ar audienta!
nu pot sa nu-i dedic o antidedicatie in spiritul domnului antilektor, sa traiti cu respect!
listen carefully to the bloody lyrics!

hei, afara este o zi de toamna molcoma. nu tu vant, nu tu frig, nu tu nori, nu tu galagie, nu tu injuraturi in trafic (ha, ha), nu tu mohorisme, nu tu enumerari aiurea (ma rog, cu mici exceptii).
enjoy!