Friendly Frog

bun gasit. se considera norocosi, ar putea lasa america in bezna, reglare de conturi, se lucreaza intens, a distrus credibilitatea, nu a facut politie politica, a considerat, da in judecata statul roman, nu pot fi incriminati penal, va plati restantele, va avea la dispozitie, are mai multe acorduri cu, vor primi banii inapoi, va fi obligat, se tem ca guvernul incearca, sunt indemnati sa nu ia prima mita, s-au inghesuit sa se instaleze, au lucrat la reabilitarea conexiunilor, aflati oriunde in lume ar putea printr-un singur click, au fost rapiti in afganistan, vin sa se adauge factori psihologici, nu a cheltuit nici un ban pentru, va multumesc pentru atentie.

imi place sa fie rezervorul plin la masina. rezervorul de gel al pixului, asisderea. cutia cu bomboane cu rom. sau coniac. sticla de bere rece. prietenii. clasicul borcan cu dulceata de visine. sau de capsuni. dentistul cu anestezicul in mana. omul saritor. cainele care stie “sezi mumos”, tigara (I know, I know…) petrecuta in clipe mici si singuratice pe balcon, cheia care nu lipseste de la locul ei, plecatul de acasa pe nepusa masa, hat departe… la mama dracului, somnul fericit, vrajit de voice off-ul lullabilic de la discovery, ciorba nici prea acra, nici prea dulce, nici prea veggie, nici prea meaty, liftul care vine cand il strigi. timpul care sta din cand in cand degeaba.

pe de alta parte, strada sa fie nerusinat de goala. autobuzul fara sardele. camasa fara cravata. people fara invidie, saritul cu parasuta la televizor, painea fara seminte, pestele fara oase, ironia fara rautate, tandaleala fara urmari. timpul fara uitari.

sunt o acritura

in timp ce treci pe langa cismigiu si te gandesti la ale tale, poti sa dai peste muncitorii care refatzuiesc gardul. poti sa asculti chiar intelepciuni populare care sa te lase pe ganduri in cele 5 minute pe care le mai ai pana la birou. adica: “pai vezi ba, d’aia sunteti voi unde sunteti. si d’aia suntem noi, unde suntem”.
lucru care, brusc, mi-a adus aminte de culesul porumbului si al viei si de seara cu pastrama si must de la bunica si de fumul din gradinile oamenilor care isi scot din pamant diverse radacini ca sa le dea foc si de autobuzul harbuit care ne ducea seara tarziu acasa si de margareta paslaru care pe vremea aia inca mai canta:

ce sa zic, incepe meciu. imi iau paharul de must si ma uit cu infrigurare. parca-parca. si zic: mai ca mi-ar placea sa piarda numai sa-i vada fata infumuratului aluia de finantator. joaca baietii… alearga. primesc gol. eu, mare microbist neconvins, nici nu clipesc. lasa ca mai au timp. si incep sa lege jocul. cap si gol. asta e mai bine.
imi termin paharul de must si incepe repriza a doua. eu in fotoliu confortabil, gandindu-ma cum o sa-i hartaneasca pe slavieni. mda. fleoshcaiala totala. slavienii parca bausera o lada de redbull de fiecare si erau ca dracii pe tot terenul. ba ii mai tineau in brate si pe ai nostri. ai nostri in schimb, ca brazii. curgeau apele de pe ei. saracu’ nicolita, de furie si de suparare, i-a sarit unui ditamai haidamac in spate care oricum n-avea probleme sa controleze mingea si sa-l tina si p’al nostru. dupa ce s-a descatarat, am vazut si mi-a parut rau: neputinta dom’le, citindu-i pe buze: “ce plm sa-i fac?”.
exact, ce sa le faca. nu le-au facut nimic. steaua a fost un fel de gelatina pe iarba. asta e.
haideti acasa, baieti, acasa…
poftim si dedicatie:

lumeee, lumee! duminica trecuta am avut, n-am avut treaba, pe la cinci, cinci si ceva fix am cazut in dambovita (unii din echipa vor spune ca am sarit… ma rog, se poate dezbate pe aceasta tema). eroic. eroic din partea pilotului B., venerabilul care nu se teme de apa rece. dar in schimb il cam durea spatele a leneveala in fotoliu
sa mai spun ca broscuta nu s-a rupt la contactul cu apa nemiloasa ci dimpotriva s-a intors cu rotile in sus, prilejuindu-i pilotului o emotie la creier dar si o rasuflare usurata (prin raport de consecinta deci) la iesirea din apa (ar fi putut participa cu succes la un concurs de tancuri cu aripi).
in aceste momente de fericire neinteleasa, broscuta multumeste din adancul dambovitei urmatoarelor fiinte din afara echipei care au contribuit la caderea abrupta de pe trambulina: stefan (mester la taiat, insurubat, modificat proiect, dat idei si scule pe care inca nu le-am inapoiat), andrei (care printre altele - mesterit adica - s-a ocupat si de catering pentru echipa constructoare), alex si dan (supranumiti finii, care ne-au descurcat cu loc pentru vopsit si transport al masinariei, sarumana), claudia (premiu special pentru decupat si lipit) si mascota alex care s-a balacit si ne-a tinut de urat in timp ce noi ne speteam la invelitul aripilor.
iete poze de la:

dupa-montarea-finala-a-broastei.JPG
trei-cincimi-de-la-friendly-frog-in-noapte.JPG
masinuta-pictata-de-redbull.JPG
da-fata-uite-asa-un-ochi-mare-avea.JPG
pilotul-intr-o-incercare-de-floare-la-ureche.JPG
ca-la-balci.JPG
cinci-doamne.JPG
unde-s-isi-prinde-nasul.JPG
in-carnetel-langa-porcusori.JPG
s-cu-cinci-manutze.JPG
frogul-zburator-si-prietenos.JPG
broscuta-se-lasa-impinsa.JPG
mascota-curioasa.JPG
taticul-mascotei-complet-echipat.JPG
intrus.JPG
cel-mai-mare-succes-l-am-avut-la-copii.JPG
friendly-frog-echipat-si-gata-de-saritura.JPG

si poftim si filmuletzul cu extaziantul pleosc:

anunt umanitar: cine doreste si ar si pofti in acelasi timp sau daca are posibilitatea si mizericordia de a urmari cateva momente in aer liber, ce spuneam? aha, bai si se pornise o ploaie de m-a facut ciuciulete cat ai clipi din palme.
ba nu, adica ba da, duminica, adica duminica asta de pe saishpe sectembrie, orele unshpe, noi vom fi la expus cu broasca in targu’ de la flugtag. o ducem acolo ca sa o facem de ras dupa care de pe la doo, doo si ceva fix, o sa o aruncam in dambovita dupa ce in prealabil il montam pe B. in ea, pe post de voluntar.
pana atunci, va facem un platouas de poveste cu poze care cum s-a intamplat si de ce.
poftiti (clicaniti pe poze ca sa cititi si dealogurile):

cu uimire in glas, constat ca lumea s-a mobilizat si iata, a produs ceea ce se cheama jobsessive frog machine. ma uit si nu imi vine sa cred. parca ieri era un morman de lemne pe jos.
iata cum iti descoperi cu neincredere talente ascunse, dosite de pe vremea copilariei cand construiai vaporase, avioane, masinute, casute si alte minunatii. nu ne-am schimbat prea mult de atunci.
poftiti de vedeti cum se ajunge back to innocense:

de la scheletul de lemn, la implementarea maretelor aripi cu carton mousse, foarte rezistent dar si usor in acelasi timp, pentru ca, dupa cum se observa, M. poate cara o aripa cu doar doua maini ale sale. observati aportul scotch tape-ului, desigur o descoperire aeronautico-inginereasca epocala.

intre doua nu te ploua dar se uda cartonul precum si un ciocan folosit indeobste la ciocanit degetele cui se nimerea sa fie indeajuns de neinspirat ca sa ajute la prinderea cartonului. cartonul, dupa cum a citit toata lumea in cartea de botanica de a cincea, este o vietate incapatanata si iute de picior. de aceea pentru prinderea ei, sunt necesare un ciocan si multe cuisoare mici-mici. din acelea pe care nu le poti tine cu doo degete, drept pentru care ghiciti ce lovea ciocanul mai intai.

grup reprezentand febra musculara in cea mai pura forma a ei. si din nou M. de data asta chiar muncind, decupand frunze la caini. final previzibil, M. indragostita de propria opera. ce sa mai, o adevarata pygmalioana.
p.s. daca plecati vreodata la drum si la un moment dat va vine ideea sa construiti un avion, nu uitati acasa super glue-ul si banda dublu adeziva. veti economisi o groaza de injuraturi. (desigur la momentul respectiv va fi tardiv, de vreme ce habar nu aveti acasa ce idei va pot veni pe drum, ha, ha).

il asculta lumea pe bush cand spune prin gurita lui numai tampenii? de ce nu se ingrijoreaza nimeni cand se vede de la o posta ca nu da un shit pe nimeni si nimic? Ei lasa-l, dom’le, acolo, sa fie el jandarmul universal. jandarmul vandammeial. maine-poimaine auzi ca incepe sa caute lebensraum.
are si el nevoie de petrol, saracu… ca noi toti. chiar daca e cam badaran. noroc ca il mai trage de maneca cine l-a pus in fonctie.
si una peste alta ne face baza americana la kogalniceanu. kogalniceanu ce-o fi zicand?

oare mai foloseste in zilele noastre cuvantul “recamier”?
…just wondering…

pe autostrada, blocaj pe la kilometrul 30 si ceva. soferi plictisiti. a intaia, acceleratie, frana. stop. tot asa de jumatate de ora. pe banda de urgenta mai trec din cand in cand descurcaretii. neplictisitii. problem solverii. nerabdatorii. toti cei din coloana se uita cu jind la “nesimtitii astia”. cu jind dar mai ales cu frustrare. si, paradoxal, cu multa nepasare. deodata ceva se schimba. o camioneta trage putin dreapta si ocupa jumatate din banda unu si jumatate din banda de urgenta. sirul de rapizi se impotmoleste in spatele camionetei eroine. cu musca pe caciula nu claxoneaza nici unul. incearca doar sa depaseasca robin hood-ul strazilor. care nu se lasa batut si le inchide orice unghi. din sirul de masini care inainteaza ca melcul, razbat prin parbrize, portiere si lunete zambete. lumea se uita si asteapta sa se intample injuraturi, batai. dar nimic. nimeni nu claxoneaza si soferul camionetei isi vede de noul job cu un zambet de satisfactie pe fata.

dn 1. ingramadeala la intrarea in bucuresti chiar in dreptul indescriptibilului aeroport baneasa. breteaua care iese de la selgros si se varsa in dn este si ea plina ochi, de clientii dn’ului care spera ca mai scurteaza timpul pe acolo. celalalt sens, in mod normal ar trebui sa fie liber pt cetatenii care vin la cumparaturi. bineinteles ca si aici nerabdatorii existentialisti trec cu viteza pe langa coloana. blocaje inevitabile cu cei care vin din fata. incercari brutale de a intra in coada ale neregulamentarilor. claxoane. tanara doamna care iese din masina si se descarca prin geamul deschis al masinii smecherului. smecherul ramane impasibil. nici macar nu ridica geamul. intra incet, incet in coloana. iar dupa ce se elibereaza drumul, o ia din loc again. un alt cetatean intreprinzator cu o dubita iese din sirul de masini si blocheaza sensul opus. o octavie nervoasa se opinteste. claxoneaza, se urca pe un maldar de gunoaie si trece.

semne bune. ha, ha. o sotzietate fara printzipuri se cheama ca nu le are. oare nu ne-a spus nimeni ca nici o societate nu functionaza perfect? ce sa mai vorbim de trafic?
ieri in aceeasi intersectie de la baneasa am vazut un politist complet depasit de situatie. parca mi-a fost un pic mila.