Friendly Frog

Inghesuiala mare la sala Dales. Mai intai astepti cinci minute ca sa iasa toti cei care vor sa iasa. Mai stai cateva pana intra toti cei care vor sa intre care se imbulzesc cap in cap cu cei care vor sa iasa. In sfarsit intri si te opresti imediat dupa intrare. Atractia zilei: martisoare.
Cozi de uitatori, probatori, pipaitori si in sfarsit cumparatori pe la toti comerciantii. La unii e mai liber dar n-ai la ce sa te uiti. Oricum penurie mare de cosari, potcovele si trifoaie cu patru foi. S-a saturat lumea de traditionale. Bere, mici, pizza. Nu am mai iesit de un car de ani sa beau o bere si sa mananc patru mici.
In fine… revenind la oile noastre te inghesui, incerci sa vezi si tu un martisor, doua, dai din coate, te mai uiti urat si pana la urma ajungi in prima linie. Studiezi atent. Pentru ca de calitatea cumparaturii depinde o zi intreaga. Dar daca nu ai lovele sa cumperi de aur sau de argint si nici inspiratia sa cumperi unul haios, atunci ai toate sansele sa iti petreci ziua cu bufneli si tranteli garnisite cu “nici macar un martisor ca lumea nu ai putut sa imi cumperi”. Si nu poti sa negi evidenta, pentru ca tu… cu propria-ti mana… ai cumparat o chestie din plastic care ar face deliciul lui Alexandru Mironov intr-o emisiune despre dovezile existentei extraterestrilor.
Care devine ca dupa o saptamana trebuie sa faci dovada unui buchet mare de trandafiri (si scump… neaparat) caci… nu-i asa?… pana si extraterestrilor li se face foame.

Intre atatea lucruri de facut am ajuns in sfarsit la capatul frustrarilor. Bestia uindouziana a fost imblanzita. Dupa nenumarate incercari soldate cu tot atatea esecuri… finally… a break through.
Am castigat de doua ori la rand la solitaire. Un joc singuratic prin insusi numele sau. Dar am invins. 431 de dolari. Nothing else matters. Desigur in ochii jucatorilor profesionisti e o nimica toata derizorie. Dar… a fost un pas mic pentru omenire si unul urias pentru mine. Conteaza deci la ce nivel iti aranjezi standardele.
Si cred ca unii s-ar putea intreba, totusi pe buna dreptate, cat de bun sunt eu la Solitaire. Ii sfidez, in culmea gloriei, ca nu conteaza sa gresesti, ci conteaza sa persisti. Am zis.
Update de breaking news: cred ca s-a tampit solitairu… am ajuns la 920 de dolari pe varianta cea mai grea. Never happened in my life.
Ce preocupari au unii oameni…

Foarte important cand mergi la dentist este sa o faci in timpul orelor de munca. Macar sa obtii un avantaj. Este o dovada de barbatie (stiut fiind faptul ca barbatii suporta durerea fizica de 9 ori mai prost decat femeile) si de responsabilitate: “sefu, ma duc la dentist… daaaa, ma chinuie de vreo doua luni.” Dupa doua luni de zambete fortate la rece si la cald, in sfarsit nu mai suporti. Si iti iei liber in fiecare saptamana doua trei ore, cu o privire chinuita dar si un licar in fundul creierului ca poate nu va trebuie sa platesti prea scump libertatea obtinuta. Si o data ajuns acolo iti dai seama automat ca ai mai putea astepta… ca durerea pe care o simti la o bere rece cu prietenii nu e chiar asa de rea, ba dimpotriva, inseamna ca nervii iti functioneaza normal. Ba chiar este o dovada si o urmare a progresului omenirii ca acum cateva sute de ani nu isi permitea nimeni bere rece, sau, ma rog, apa rece pentru nepracticanti, in mijlocul verii. Cum te asezi pe scaun, te gandesti ca nebunia de la birou este de preferat din orice unghi. Dar deja nu mai ai ce face. Dracu te-a pus sa-ti faci programare? Intr-un final fericit… si de obicei, in aceste cazuri, finalurile sunt fericite, ai scapat… putin bezmetic, cu falca si limba inca amortite de la anestezie. N-ai simtit nimic. Nici macar mana si sanul Doamnei Doctor sprijinite de tine in timp ce tu erai foarte concentrat sa detectezi daca te doare. Nu te-a durut. Inapoi la birou. Unde iti iei pauza pentru restul zilei pentru ca nu ai voie sa iti desclestezi falcile. Asa a zis Doamna Doctor.

Romania, printre codasele lumii la productivitatea muncii

Cand vine vorba de munca… romanii sunt niste perfectionisti. Totul trebuie sa ne iasa perfect. Iar pentru perfectiune trebuie sa faci sacrificii. Sacrificiul suprem este asteptarea. Tocmai cand te grabesti si ai o multime de lucruri de facut iti dai seama brusc ca trebuie sa te opresti si sa astepti. O lucrare facuta cu simt cere timp. Timp care in romania mioritica se gaseste pe toate drumurile. La colt de strada. In birouri. In masini. In romania respiri timp. Trebuie sa recunosc ca nu mai mult ca in egipt totusi. Maine e moneda de schimb. Ceea ce dovedeste si ca romanii nu sunt panicosi. Cu exceptia catorva babe si politicieni plangaciosi ca nu ii baga nimeni in seama. Vin migratorii, romanii, turcii, rusii, nemtii, haideti mai americanilor o data. Au venit… i-am ospatat cum se cuvine, in tihna, ani de zile sau chiar sute. Din cand in cand, in moda vremilor, am mai avut niste scuturari, caci suntem si mari urmaritori de mondenitati, si am mai scapat de unii si de altii. Dar in rest, mergem incetisor pe marginea drumului si cand prindem putina viteza, incetinim… la ce bun atata graba. Lucrurile bune se fac cu migala. De asta nu le inteleg pe popoarele acestea care chipurile sunt cu 50 sau chiar 100 de ani inaintea noastra cand strecoara prin carti de economie dictoane rasuflate de genul: «perfectiunea este contraproductiva». Adicatelea de ce sa fac un stilou prost pe care sa-l folosesc acuma cand pot sa fac unul excelent care va fi intr-adevar gata cam peste vreo suta de ani. Eiii, acuma am cam obosit si simt putin nevoia de contopire cu natura. Mioaraaa !

M. nu este de acord cu consideratii despre politici. Cu atat mai mult cu cat ii expira punctele de pe telefon cu care, zice ea, ar putea sa-si plateasca macar o parte din factura. M. se entuziasmeaza in primul rand despre veverite. Ah… si sa nu uit… cerceii. La politica stramba din nas si nu pot sa nu ii dau dreptate. E o pierdere de timp, si la urma ramai cu nimic (refuz intentionat negarea negatiei ca sa vad cum ar fi). Dar in acest moment ea risca foarte mult sa isi piarda punctele stranse cu greu in atatia ani de convorbiri telefonice interminabile. Din pacate pagina providerului de gsm nu se afiseaza asa ca s-ar putea ca acele puncte sa-i expire pana la urma din cauza unei functii esentiale a mintii umane: uitarea. Se invata undeva prin manualul de psihologie din clasa a 10-a ca apoi sa se uite imediat.
In schimb despre cioroianu ii place sa citeasca. Si face chiar comentarii. Tot e bine ca nu ii place de roman. Sau de ponta. Cioroianu e la urma urmei one good looking guy. Ce conteaza ca se vede rosu in obraji de bucurie la acea onoranta investitura? Tot ramane un gagiu misto.

«azi dimineata ajung in sfarsit la birou dupa ce m-am intors de vreo patru ori din drum pentru ca imi uitam cand cheile de la masina cand fata de la casetofon. Parchez masina vreo 20 de minute (mde… nu vrea sa se alinieze in ruptul capului) dupa care urc sa imi beau cafeaua. De la fereastra, masina parcata stramb imi da o stare de rau. Dupa cafea cobor sa o aranjez putin. Vreun sfert de ora. Urc si imi dau seama ca am uitat sa scot fata de la casetofon. Cobor, scot fata de la casetofon si imi incui cheile inauntru. Injur. Mai urc putin, nedumerit, caci stiam ca am ceva de facut dar nu mai stiu ce. Aha… sa beau cafeaua. Beau cafea. Si ma uit pe fereastra cum se chinuie un nene sa parcheze masina. Vreun sfert de ora. He he he. Rad cu pofta. Multi prosti. Lucrez putin dar nu se inteteste nimic. Lancezeala. Ora de plecare se apropie si incep sa imi revin. Sunt din ce in ce mai vesel. Masina parcata stramb continua sa imi dea o stare de malaise. Finally. Ora sase. Izbesc usa de la iesire si alerg fericit spre masina. Caut cheile. Mai caut putin. Si in geanta. Ma intorc la birou. Unde dracu le-am lasat ca doar intotdeauna le pun cu siguranta in buzunarul de la sacou. Sau poate nu. Caut pret de 15 minute. Renunt si sun sa mi se aduca al doilea set. Astept o jumatate de ora nervos. Izbesc din nou usa de la iesire. Ma simt mai bine. Deschid masina, ma urc la volan si regasesc cel de-al doilea set. De chei bineinteles. Life is beautiful»

Ce dovada mai palpabila ca ne tragem din romani ar putea exista decat aplicarea dictonului «paine si circ» pe meleagurile noastre. De fapt, cred ca am ajuns mai romani decat romanii pentru ca la noi este circ si iar circ. Totul e o «sarbatoare». Ziarele, radiourile si televiziunile sunt in plin orgasm. In fiecare zi fabrica si construiesc necontenit pe stiri. Analistii sunt intinsi in toate partile, cristoiu scrie analize fluviu si parca ii vad pe toti peste doua luni pichetand guvernul sau presedintia cu ultimele puteri ca sa obtina un repaos. O mica vacanta sa-si traga sufletul iar fabricile de ziaristi sa mai scoata o noua productie care sa ingroase randurile veteranilor obositi. Pentru ca cei doi razboinici din fruntea tarii par interminabili. Iar la final vor sta amandoi in picioare, last man standing si de o parte si de alta si vor tipa fiecare «victorie». Victorie in posteriorul gol.
Si de ce sa ne mire? Sunt amandoi reprezentanti de frunte ai celor care i-au ales. Ai romanilor. Situatia este aceeasi si la nivel micro, in troleibuzul 85 de exemplu. Daca te calca cineva pe bataturi doar nu o sa-i spui multumesc! Incepi cu o injuratura si continui cu mai multe. Ca bonus se poate lasa chiar cu paruiala spre deliciul liceenilor concalatori. «Pardon, ma scuzati – Nu face nimic» nu exista la noi. Romanul abia asteapta sa dea cu parul. Abia asteapta sa il calce cineva pe bataturi, pentru ca abia atunci reuseste sa iasa si el din multime.
Dreptatea se imparte intre nesimtiti si fraieri, dar cum fraierii mai lasa de la ei, nesimtitii au parte de toata dreptatea care le trebuie. Si ajung in parlament sa voteze de cate doua ori pentru acelasi lucru sau sa se plimbe prin lume fara sa scoata un ban din buzunar ca sa se duca boi si sa se intoarca vaci. Prin urmare, ceea ce se intampla la varf este normal.
Cum e turcul, si pistolul. Cum e petecul, si sacul. Iar cum sangele apa nu se face… nu ne ramane decat sa enjoy the show in continuare.

A da… mai era ceva: o veverita a murit pentru ca a vrut sa mearga cu avionul. Se pare ca nu era in deplinatatea capacitatilor mentale. A facut scandal monstru ca nu erau nuci la bord si a amenintat ca va roade firele electrice. Bineinteles, conform tuturor scenariilor cu teroristi, avionul a trebuit sa aterizeze de urgenta si veverita anihilata pentru a nu pune in pericol rezervele de alune stocate in cala.

cu specificarea ca nu stiu cand voi mai fi la fel de plorifica
hmmm…incerc sa scriu si eu ceva…asa ca pazea!
e cam mare plictiseala aici, lumea ne invidiaza ca nu prea avem nimic de facut, dar e greu, e tare greu sa nu faci mai nimic, zinic de la 9 la 18 timp de 2 luni, astepand sa se faca site-ul… asa ca nu prea ai provocari, citesti stiri (bine ca nu ai TV acasa ca te-ai plictisi sa le auzi de 2 ori), citesti bloguri, unele haioase, altele interesante, vezi fotografii… doar ca cei care scriu nu pot tine pasul cu noi, cititorii, deh au si ei scoala, servici, familii… asa ca tot ne plictism… dar cred ca am mai scris deja despre asta si v-am cam plictisit, nu-i asa? (si cand nu ai nici talent la scris e si mai rau…sorry!) tocmai aflaram ca suntem sponsorii categoriei “cel mai bun blog (crema, frate)” de la roblogfest… doar ca suntem cam tristi pentru ca nu avem nici macar link sa afle lumea ce si cum despre noi (stiti deja, nu avem inca site, se face greu ca e pretentios :P) altceva? eh…toate vechi sa va povestesc niste chestii haioase din autobuz, acum cateva zile: un nene mai negricios care vorbea singur si pe care toata lumea il evita, intra in vorba cu o fetita de 4 ani si incepe o lunga discutie (vorba vine, discutie, mai mult el vorbea)… la un moment dat fetita il intrerupe si il intreaba: vrei sa iti spun ceva? mosul, curios ca il baga in seama zice zambind cu gura pana la urechi ca da si asteapta raspunsul fetitei. si ea ii zice foarte sincera: am doua clame cu sclipici!:) mosul rade, nu e chiar nebun, intelege preocuparile fetitei. si ii zice: daca imi spui cum te cheama si cati ani ai o sa primesti un cadou mare, nu de la mine, de la barbosul ala de sus, ca eu… fetita il intrerupe si ii zice: da’ sa fie o inimoara roz…si mosul iar rade. isi vede in continuare de bombanelile lui si e intrerupt doar de fetita cea sincera care ii spune surprinsa: iti lipsesc 2 dinti!… nu stiu pe ce traseu a mai mers discutia dintre cei doi ca a trebuit sa cobor din 123 (de aici deduc ca discutia a mers fix pe traseul lui 123, logic, nu?)… dar am zambit gandidu-ma ca pentru batranii bolnavi copiii sunt o terapie care ar putea da roade… doar ca fetitele au o copilarie de trait cu inimioare roz si clame cu sclipici…

Barbati ! Ce ne facem? Vine Valentine’s Day. Dar poate ca sunt in eroare inca de la inceput. Ieri in troleibuzul 79, doi adolescenti discutau despre cum nu au ei nici un stres de «ziua Dragostei». Sancta simplicitas: nu ai gacica/nevasta/amanta rezulta ca nu ai treaba de Valentine’s Day si poti linistit bea o bere cu prietenii, sa te uiti pe discovery sau sa faci un shooter in retea (intre noi fie spus varianta cea mai plauzibila este sa bei de unul singur ca ceilalti vor fi ocupati pana peste cap). Asta daca nu cumva te mananca undeva si produci intrebarea americaneasca: vrei sa fii valentinul respectiv valentina mea? Caz in care trebuie sa te organizezi: flori, outfit, bani, invitatie, restaurant, pentru varianta clasica. Pentru o varianta mai neconventionala poti sa o duci sa faca bunjee jumping in cheile rasnoavei. Lucru care te va scapa sigur de orice angajament ulterior. Iar ei ii va schimba complet perspectiva asupra vietii, in caz ca accepta.
Una peste alta sunt linistit. Mie, ziua asta de valentina nu imi provoava mari emotii deoareshce mi se pare o facatura. Insa pentru orishice barbat sau femeie care asteapta de multa vreme sa indrazneasca o intrebare, orice pretext este la fel de bun pentru a initia o conversatie, o noapte pe cinste sau chiar o relatie. Efectul psihologic (ajutat indelung si cu icnete de catre toate mass-media) este garantat. Asa ca una este sa intrebi: «Ce faci sambata seara?» si cu totul alta «Ce faci de Valentine’s Day?» Mesajul este mult mai direct. Si promite/cere mult mai mult. Problema celui care pune de obicei intrebarea este sa nu primeasca un raspuns categoric: «Sex, multumesc!».
In rest… parodiind o campanie sociala recenta: dragostea are prioritate.

Intr-o zi pe cand hoinarea fara sens (paranteza lunga : M. hoinareste de obicei fara sens prin oras fiind convinsa ca face cumparaturi. Conform ultimului studiu in acest domeniu M. se intoarce in 89% din cazuri cu mana goala din aceste peregrinari) M. a intalnit pe trotuar un batranel nevazator. Marinimoasa si dupa multe vorbareli se invoieste sa-l treaca strada prin pasaj si sa-l indrume intr-o directie buna. Toate bune si frumoase numai ca mosnegelul, trecut bine de prima sfiala, incepu sa-i toarne vrute si nevrute dar mai ales despre cum calatoreste el singur cu mijloacele de transport in comun si cum nevasta-sa era plecata din oras. Buun. O data strada trecuda M. da semne de ramas bun dar mosnegelul nu se da batut nici in ruptul capului. Are o datorie de dat, intelegi… si trebuie sa ajunga (alta paranteza: M. nu isi aduce aminte de nici un orb, de nici o traversare. De fapt nu isi aduce aminte de nici o peregrinare. Probabil crede ca inventez. Hi hi… cu siguranta ii va fi foarte greu sa isi scrie memoriile) la varul nevestei care lucreaza aici, la doi pasi. N-ar vrea M. sa-l duca pana acolo? M. se invoieste si il duce pana la respectivul var si tranzatia se incheie in prezenta ei, ca nu cumva varul sa il pacaleasca la bani. In acest punct M., vestejita toata, isi croieste planuri din ce in ce mai criminale despre cum sa scape. Dar batranelul e vanjos si pus sa-si termine treburile repede prin urmare pastreaza ghidul si pana la statia de autobuz ca sa nu mai piarda el timp bastonand pe drum. Ganduri groaznice ii strapung acum neuronii lui M. Daca o inhata si o trage in autobuz? Daca o sa-i ceara sa-i faca cumparaturile? (intre noi fie spus batranelul s-ar fi ars rau la faza asta) Sau sa-i faca de mancare? (idem) Sau, doamne fereste, curatenie prin casa… ca de… nevasta-sa e plecata?
Si, ma rog, la ce i-ar fi trebuit lui curatenie daca tot nu vede?