Friendly Frog

Cata lene…! Nu am crezut niciodata ca voi putea sa ma minunez despre lene. Fluvii de lene s-au revarsat azi peste birouri. A plouat cu lene intr-un asa fel incat aproape ca ne-am inecat. Si prognoza nu e buna. Iar faptul ca sunt in stare sa prognozez imi arata ca devin un specialist. Intr-o mare de specialisti. Ma voi trezi intr-o zi la proteve cu prognoza despre lene la orele sapshpe: «maine va fi lene in cea mai mare parte a tarii cu averse in special la Bucuresti. Daca aveti chef de munca va recomandam sa ocoliti zonele cotroceni, piata unirii si victoriei. De lene s-ar putea sa ramaneti acolo multi ani».
Dusmanul lenii este plictisul. Cum te plictisesti, trebuie sa faci ceva ca altfel simti ca iti curge viata prin fata ochilor. Dar cum sa faci ceva si in acelasi timp nimic? Dilema rezolvata: internetul si solitaire-ul. Nu pierzi si nici nu castigi, nu muncesti dar nici nu stai degeaba. Totul e sa nu te vada B.
Lenea, am constatat eu, devine din lipsa de chef de munca cumulata mai ales cu alte lipsuri de chefuri. Mi-a fost chiar lene sa ies la cate tigari imi planuisem sa fumez azi. Sunt sub limita deci. Dar si sub orice critica. Imi dau voie dar sa merg acasa sa ma odihnesc si sa revin maine cu forte proaspete. Mi-e lene pana sa mai si scr

Azi noapte a nins putin si la noi in Bucuresti. Tricourile au sosit. Si de la A si de la B. Dar cele de la B sunt mai multe si mai vioaie. Asa in stilul in care ii trebuie broscutei. Dar in rest e liniste si pace. Avem niste ferestre mari prin care se vede o parcare. Si in fiecare zi se vad scene din cultura muncii la romani. De exemplu ieri: de cati oameni ai nevoie sa scrie rezervat pe fiecare din locurile unei parcari? De sase. Doi dau cu pensula si patru isi dau cu parerea abordand figuri foarte patrunse de ceremonialitatea momentului. In timp ce fumeaza, bineinteles. Cu gesturi largi. Si mi s-a parut normal. Aceste lucruri au intrat in normalitate. Incercand sa gasesc explicatii imi dau seama ca saracii nu aveau decat doua pensule. Si in plus ar fi iesit ceva de un comic tip Benny Hill sa ii vezi pe toti inghesuindu-se, sase oameni mari, pe 10 locuri mici de parcare ca sa dea cu pensula. Really, nu e o solutie… Dar sa reveninim…
Pentru ca tot a venit si frigul si prin urmare iarna am ajuns la concluzia ca unii oameni ar trebui sa hiberneze. Asa e si M. Nu conteaza cat e de cald ci conteaza ca ii e ei frig. Aproape tot timpul. Cat poti sa rezisti?
In drum spre birou, in ciuda gerului napraznic (aiurea, afara erau doar -3 grade), M. a facut o fapta buna. Un porumbel cam pricajit si cam tembel nu a gasit altceva de cuviinta decat sa se lase ciufulit de o pisica lihnita de foame. Cu un tipat feroce de frica, M a eliberat porumbelul, dandu-i probabil pisicii ocazia sa traga cateva injuraturi pisicesti si sa ii mai vina inima la loc. Porumbelul, ametit si de atacator si de salvator, nu parea fit to fly drept pentru care M. l-a luat si l-a dus in Cismigiu la prietenii lui, care cum l-au vazut, cum si-au luat zborul. Cred ca porumbelul asta era un betiv si un nesimtit ca altfel nu vad o explicatie. Dar M. este o inimoasa. Candva o sa va povestesc si istoria lui M. cu orbul. Dar acum, bine ca nu s-a luat papagalul dupa noi, ca nu mai scapam de el. Pardon, porumbelul.

zilele acestea… in curand. FF are doi ochi mari, doua picioruse in fata si doua in spate si mai mari. … e verde. Ii place sa se imbrace cu tricouri bune cu tot felul de nebunii brodate sau printate pe piept, spate sau pe maneci. Si mai ales e friendly. Environment friendly. People friendly. Si foarte t-shirts friendly. E innebunita dupa tricouri. Si da… este o ea.
Cand vorbeste despre ea, lui M i se umezesc ochii. Asa i se umezesc lui M ochii cand vorbeste despre ceva dragutz si haios. M se opreste din vizionarea unor papucei care o trag de maneca prin ecranul calculatorului si care sunt bineinteles verzi si ii ureaza: “welcome to the world!!!”.

FF mai are multe de facut dar deocamdata cel mai mult se bucura ca intr-o saptamana ii vor sosi primele tricouri dupa care i s-au scurs ochisorii bulbucati pe net. Si desigur se bucura ca este vineri seara, motiv pentru care va organiza si sustine un intreg concert de oracaieli cu prietenii prin cluburi, baruri sau pe la cine stie cine pe acasa. It’s party time dar inainte de toate e let’s go home time.
Weekend bun.

Azi ne-am trezit ca vrem sa fim distribuitori exclusivi de ceva. Frec netu’ in speranta ca a mai ramas ceva nedistribuit. Daca nu curge, pica. M in schimb, contrar asteptarilor nu s-a jucat deloc azi (ea are o munca importanta: contruieste molecule, cu sageti). Ceva e’neregula. Se uita ciudat la sepci. Cred ca i-a venit pofta de munca asa ca ma fac ca n-o bag in seama sa nu i-o stric. Pana am terminat propozitia de scris ma anunta cu parere de rau in glas ca “e o porcarie” si ca a inchis deja site’ul. Se uita chiorash si spune ca ea nu vrea sa scrie. Greu de suportat: “Nu nu nu eu nu vreau sa scriu asta, adica vreau dar nu am nici un talent scriitoricesc…..de ce ma torturati??? De ce? Nu asa stabilisem, nu asa a fost intelegerea… nu nu nuu!!! Vreau la film si la teatru.”
Acum ascult cheesy music in timp ce B striga intrebativ din birou: “scrieti blogu’ ala?!!!” si M isi verifica mailu’ personal. O nebunie. Cred ca o sa-i cumpar bilet la teatru lui M. Asa mai prindem si noi doua-trei ore de liniste sufleteasca. Si munca. Daca este. Ca daca nu este, nici Dumnezeu nu cere. Yeah right!